Localizare mormânt – parcela 2/I, rând 2, loc 10

George TOPARCEANU

1886 – 1937
Scriitor. Publicist. Ziarist.

Poetul vesel cu viață tristă

George Topârceanu s-a născut la Bucureşti la 20 martie 1886, într-o familie de artizani, originară din părţile Sibiului. Începe şcoala primară la Bucureşti (1893 – 1895) şi o continuă pe Valea Topologului, la Suici, judeţul Argeş, unde părinţii se stabilesc o vreme. Revine la Bucureşti şi se înscrie la liceul „Matei Basarab”, apoi la „Sf. Sava”. După absolvire, intră funcţionar la Casa Bisericii, apoi, profesor suplinitor. În paralel, se înscrie la Facultatea de Drept (1906), pe care o părăseşte pentru cea de Litere, fără a-și finaliza însă studiile. Debutează încă din liceu, la 19 ani, publicând primele încercări de poezie, sub pseudonimul ”G. Top” la revista umoristică „Belgia Orientului” (1904). Se face remarcat în 1909, după ce publică în Viaţa românească parodia Răspunsul micilor funcţionari, ca o replică la Caleidoscopul (1908) lui A. Mirea. Garabet Ibrăileanu îl cheamă la Iaşi (1911), pentru a ocupa poziția de subsecretar de redacţie la Viaţa românească, revistă de care își va lega destinul literar. Între anii 1912 – 1913, împreună cu M. Sevastos editează revista Teatrul. Încearcă să-şi termine studiile de filozofie, dar este mobilizat şi participă la campania din Bulgaria, căzând prizonier în primele zile, la Turtucaia (1916). Rămâne în captivitate până în 1918. Întors la Iaşi, redactează împreună cu Sadoveanu revista “Însemnări literare”, până la reapariţia „Vieţii româneşti” (1920), al cărei prim-redactor va fi. În 1912 se căsătorește cu Mariana Iuga, cu care va avea un fiu, dar mariajul se destramă. În redacția “Vieții Românești” o întâlnește pe Otilia Cazimir, între cei doi înfiripându-se o frumoasă poveste de dragoste care va dura până la moartea poetului.
A publicat mai multe volume de poezie și proză – “Balade vesele și triste” (1916), „Parodii originale” (1916), „Amintiri din luptele de la Turtucaia”(1918), „Strofe alese. Balade vesele și triste” (1920), „In ghiara lor. Amintiri din Bulgaria și schițe ușoare”(1920), „Migdale amare” (1928), „Scrisori fără adresă, proză umoristică și pesimistă” (1930), „Pirin-Planina, epizoduri tragice și comice din captivitate” (1936), „Minunile Sfintului Sisoe”, roman satiric neterminat, publicat postum (1938). Volumele sale s-au bucurat de succes de public şi de presă, în special poezia, pentru care obţine în 1926 Premiul Naţional de Poezie. În 1936 este ales Membru corespondent al Academiei. Deşi bolnav de cancer la ficat întemeiază împreună cu Sadoveanu şi Grigore T. Popa revista ”Însemnări ieşene” ca un ultim efort creator. Poetul intră în neființă la 7 mai în casa lui Demostene Botez, astăzi Muzeul Memorial „George Topârceanu”.

Seria de articole “143 pentru eternitate” face parte din proiectul “Eternity 143”, realizat de Societatea de Studii Istorice din România, în colaborare cu Asociația Culturală “AltIași”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.)

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”