Legendă poză – localizare cavou – parcela 4 /I

Familia STURDZA


Dimitrie Mihail Sturdza (1818-1908), Grigore Mihail Sturdza (1821-1901)

Clanul boieresc Sturdza a fost unul dintre cele mai importante familii moldovene din secolul XIX.  Cele trei ramuri principale ale sale au dat doi domnitori și câteva figuri politice și intelectuale remarcabile. Ambii domnitori ne-au lăsat fiecare în felul său o impresie puternică. Ioniță Sandu Sturdza (1762-1842), care reprezintă ramura numită majoră din punct de vedere genealogic, domn între 1822 și 1826, și Mihail Sturdza (1794 – 1884). Primul a fost o figură reformatoare și cu o reputație de onestitate.  Succesorul său și primul domn sub regimul Regulamentelor Organice, între 1834 și 1849, descendentul marelui logofăt Dimitrie din așa-numita ramură cadetă a familiei, care ne-a lăsat reședința de la Popești, a fost un administrator excelent, dar autoritar și conservator și mai ales teribil de corupt și avar.

La aceștia trebuie adăugați personalități cu roluri diverse precum Alexandru Scarlatovici Sturdza/ Alexandre Stourdza (1791-1854), intelectualul, teologul și diplomatul rus de mare prestigiu, fiul lui Scarlat Sturdza (1750-1816), primul guvernator al Basarabiei rusești (1812-1813), dar și primul nostru student în străinătate (Leipzig, 1790), precum și fiica acestuia, remarcabila Roxana Edling-Sturdza (1786-1844), publicistă, militantă filo-elenă și importantă figură culturală a Odessei de la mijlocul secolului XIX. De asemenea, familia Sturdza a dat un prim-ministru și un important lider politic, Dimitrie Alexandru Sturdza (1833-1914), academician și om politic, de nu mai puțin patru ori prim-ministru al României între anii 1895-1909, dintr-o ramură colaterală a Sturdzeștilor.

Cei doi fii ai lui Mihail Sturdza rezultați din prima sa căsătorie cu Elisa/Elisafta Rosetti, din 1817, beizadele Dimitrie (Dumitrache) și Grigore, nu au rămas în memoria posterității, cu toate că n-au fost lipsiți de calități și ambilor le-au fost atribuite o serie de acte remarcabile, care au fost pe nedrept poate uitate. În același timp, între aceștia, atât în ce privește notorietatea cât și rolul istoric jucat, există diferențe semnificative.

Primul dintre aceștia, în ordinea vârstei, Dimitrie Mihail Sturdza (1818, Iași – 31 august 1908, Dieppe, Franța) a ieșit mult mai puțin în relief decât fratele său. În opoziție cu acesta de altfel se spune că era înzestrat cu inteligență medie, destul de rezervat public, dar fără să i se atribuie acte care l-ar fi putut pune într-o lumină nefavorabilă ori care să constituie subiect de controverse. Din acest motiv se știu mult mai puține despre biografia și cariera sa publică.

Se știe totuși că a urmat studii private cu un preceptor francez, după care, prin 1834, a fost trimis să studieze în străinătate, alături de fratele său mai mic și de Mihail Kogălniceanu, fiul unui apropiat al domnitorului, inițial în orașul francez Lunéville, apoi la Universitatea din Berlin din toamna anului 1835. Aici va rămâne aproape doi ani, fără a-și încheia studiile. De asemenea, micul grup urmează cursuri private, de teologie și istorie, cu vărul său, cunoscutul deja în epocă, Alexandru Sturdza, înalt funcționar imperial rus și un erudit teolog și publicist.

În timpul domniei tatălui său, a fost numit hatman (general, comandant) al Miliției pământene, care era de fapt intitulația  armatelor celor două principate dunărene în perioada Regulamentelor Organice. În această calitate a participat la reprimarea protestelor de la Iași din martie 1848. S-a căsătorit cu Catrina Sturdza (-Bârlădeanu), dintr-o ramură îndepărtată a familiei Sturdza, și a avut trei copii: Mihai, Grigore și Maria.

Fratele său în schimb, Grigore Mihail Sturdza (1821- Iași,1901), ne-a lăsat o amintire mult mai puternică. Fusese botezat cu numele bunicului patern, logofătul Grigore Sturdza. După studii private în Moldova, este trimis să studieze în străinătate, alături de fratele său și de Mihail Kogălniceanu, la Lunéville, apoi la Universitatea din Berlin, unde va rămâne aproape doi ani. De altfel, educația sa intelectuală era apreciată în epocă.

La întoarcerea în țară intră în Miliția pământeană, la fel ca fratele său, în care va ocupa mai multe funcții de conducere. În această calitate participă la reprimarea în forță a protestelor din martie 1848, precum și la acțiunile militare din timpul războiului ruso-turc din anii 1853-1856, de partea armatei otomane, ajungând chiar la rangul de general, după ce deținuse și gradul de polcovnic (colonel) în armata rusă. La 1859 participă la alegerile pentru domnia Moldovei, din partea unei grupări conservatoare, dar pro-unioniste, împotriva propriului tată, Mihail Sturdza, care era sprijinit mai ales de austrieci și se manifesta ca anti-unionist. Această implicare a avut în cele din urmă un efect extrem de pozitiv, întrucât cele două tabere s-au neutralizat reciproc, ceea ce a făcut posibilă finalmente alegerea lui Alexandru Ioan Cuza.

După Unire, va fi de mai multe ori deputat și senator, lider al unei facțiuni conservatoare ieșene, rusofile, membru al Comisiei Centrale de la Focşani, precum și un foarte activ întreprinzător, speculator de proprietăți funciare. Posesor al unei averi enorme, în parte moștenite de la tatăl său, s-a manifestat ca un spirit fantast și adesea excesiv, dar totuși generos, idealist și erudit. De altfel încă din tinerețe, devine cunoscut în epocă atât prin aventurile sale amoroase cât și prin faptul că practica intens gimnastica, de unde supranumele de „Beizadea Vițel”, întrucât circula zvonul că ridica un vițel în brațe în fiecare dimineață ca exercițiu fizic.

În ultima parte a vieții, pentru a-și afirma statutul și puterea, ridică un somptuos și bizar palat în București, ca reședință personală. Spectaculoasa clădire, care din păcate a fost demolată după război, fiind puternic deteriorată în urma bombardamentelor, a fost folosită vreme de aproape jumătate de secol ca sediu al Ministerului de Externe. A fost de asemenea proprietarul palatului de la Cozmești.

A fost căsătorit de trei ori, mai întâi cu falsa contesă de origine franceză Dash (după unele surse, căsătoria nu s-ar fi consumat!), apoi cu munteanca Olga Ghica, cu care  avut trei urmași, dispăruți prematur însă, și, după moartea acestea, cu Raluca Turculeț. A lăsat de asemenea o lucrare de metafizică: Lois fondamentales de l’univers (Paris, 1891). (Florea Ioncioaia)

Seria de articole “143 pentru eternitate” face parte din proiectul “Eternity 143”, realizat de Societatea de Studii Istorice din România, în colaborare cu Asociația Culturală “AltIași”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.)

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”