Localizare mormânt – parcela 1/IC (catolici), rând 1

RUSS Ludovic Jr.

1849 –1911
Medic. Profesor universitar

Medicul care a înființat stațiunea balneară Slănic Moldova

Ca și ilustrul său tată, Ludovic Russ Junior a realizat lucruri extrem de importante pentru organizarea sistemul medical din Iași. Ca epitrop (director) al Spitalului de copii „Caritatea” din Iași a contribuit la dezvoltarea acestuia, sub conducerea sa spitalul mutându-se într-un local propriu.
A participat, alături de tatăl său, la Războiul de Independență din 1877, fiind locotenent, medic de batalion și șef al ambulanței Diviziei a IV-a, calitate în care a participat la luptele pentru cucerirea Griviței și Plevnei. Remarcabil este faaptul că Ludovic Russ a fost dirigintele Stațiunii de la Slănic Moldova, care se afla în administrarea Epitropiei „Sf. Spiridon”. Chimiștii Petru Poni și Samuel Konya, alături de farmaciștii Stenner și Schnell realizaseră mai multe asupra izvoarelor de apă minerală din localitate. Acestora li s-au adăugat alte analize care demonstrau efectele curative ale apelor. În urm acestora, Epitropia l-a însărcinat pe Ludovic Russ Junior cu organizarea și administrarea stațiunii balneare, care a scris și o monografie a localității.

S-a născut la Iaşi, la 28 aprilie 1849, “într-un apartament al Spitalului Sf. Spiridon” ( Opinia – din 2 februarie 1911), ca unicul fiu (mai avea două surori) al neuitatului chirurg Ludovic Russ senior (“Papa-Russ”), “în vremuri, cel mai mare chirurg al Iaşului”, a cărui faimă depăşise graniţele ţării (Serbia, Rusia, Austria). Familia sa distinsă, originară din Riga, se stabilise ulterior în Austria de Jos, când o întâmplare, am spune noi astăzi, a făcut ca tatăl său să vină la Iaşi (1841), de care apoi a rămas intim legat, “nefiind prilej pentru a nu-şi arăta cele mai calde şi statornice sentimente de iubire pentru ţară” (R. Şuţu, 1928). Iată întâmplarea, aşa cum o redă Rudolf Şuţu. Ducele de Chambord, în trecere prin Austria, suferă un grav accident de trăsură, având drept urmare fractura unui picior. Somităţile medicale austriece din acele timpuri recomandau amputaţia piciorului, dar tânărul doctor Ludovic Russ (care abia terminase studiile la Viena), chemat şi el, prin grijile sale dibace reuşeşte să-i salveze piciorul, ducele restabilindu-se pe deplin. Aceasta a contribuit la crearea renumelui chirurgului L. Russ senior şi i-a atras recunoştinţa şi ataşamentul ducelui de Chambord, care era “o bună cunoştinţă” a lui Mihai Vodă Sturdza, de care era “cinstit” cu rangul de spătar. Mihai Vodă Sturdza tocmai era în căutarea unui specialist chirurg “de care era mare lipsă în Moldova”, şi, la recomandarea ducelui de Chambord, îl cheamă pe dr. L. Russ senior la curtea sa, acesta rămânând definitiv la Iaşi unde, la vârsta de 25 de ani, îşi va începe ilustra sa carieră de chirurg.

Ludovic Russ junior urmează cursul primar la Iaşi, apoi studiile liceale (Piaristen Gymnasium) şi Facultatea de Medicină la Viena, obţinând diploma de medic la 30 martie 1874; titlul tezei de doctorat a fost: “Aus der Steinsammlung des Spitals Sf. Spiridon Iassi” (1873). Studiile medicale şi le-a făcut sub îndrumarea unor iluştrii maeştri: Hyrtl, Skoda, Opoltzer şi Billroth, la acea vreme şcoala medicală vieneză bucurându-se de o frumoasă reputaţie. Reîntors în ţară, el este numit medic comunal, funcţiune pe care o va ocupa apoi prin concurs şi în care va lucra până în 1883, contribuind prin această activitate la îmbunătăţirea stării sanitare a vechii capitale a Moldovei.

La 22 ianuarie 1875 a fost numit medic secundar la Secţia chirurgicală a spitalului Sf. Spiridon, post pe care l-a ocupat şi în care a funcţionat până în 1881. Se vede clar că, la început, dr. L. Russ junior s-a îndreptat spre ramura chirurgicală (a fost chiar timp de un an – 1881/1882 – profesor suplinitor de patologie chirurgicală la Facultatea de Medicină Iaşi), ca şi ilustrul său tată, dar “firea lui blândă, fineţea şi perspicacitatea inteligenţei sale, se împăcau mai bine cu problemele mai obscure, dar şi mai captivante, ale diagnosticului şi terapeuticii medicale” (C. Bacaloglu, 1911). Astfel că, în 1882, dr. L. Russ junior este transferat la Clinica I Medicală, al cărui coordonator va rămâne până la moartea sa (1911). În calitatea sa de profesor de clinică medicală, întâi provizoriu, apoi titular, dr. L. Russ junior “a învăţat pe studenţii facultăţii de medicină nu numai arta de a vindeca pe bolnavi, dar a infiltrat în inimile lor şi duhul blândeţii, al răbdării, al milei faţă de bolnavi şi astfel le-a arătat cărarea pe care trebuie să o urmeze în cariera lor medicală” (E. Riegler, 1911). L. Russ junior a manifestat deosebit interes pentru instrucţiunea clinică a studenţilor şi a prezidat 53 teze de doctorat în medicină şi chirurgie, lucrări efectuate sub îndrumarea şi controlul său. Timp de 2 ani (1900 – 1902) ca decan al Facultăţii de Medicină din Iaşi, a diriguit această instituţie aducând reale îmbunătăţiri tinerei facultăţi.

Remarcabil diagnostician, “se apleca cu aceeaşi dragoste şi devotament la suferinţa celor din straturile cele mai înalte ale societăţii de atunci ca şi a sărmanilor lipsiţi de mijloace zilnice”, atât în consultaţiile private, cât şi la Spitalul Sf. Spiridon (unde a lucrat 36 de ani). De asemenea, între 1888-1911, la Spitalul de Copii „Caritatea” a continuat opera tatălui său, care a fost unul din fondatorii acestui spital. Demnă de reţinut este şi activitatea neîntreruptă (25 de ani) ca medic primar al Băilor Slănic Moldova “ridicând prestigiul acestei staţiuni balneare şi îndrumând românii a uita drumul străinătăţii pentru îndreptarea sănătăţii lor prin balneoterapie” (C. Bacaloglu).

Prof. dr. L. Russ junior a desfăşurat şi o rodnică activitate ştiinţifică, constând în studii clinice şi balneologice, comunicări şi referate, o bună parte din rezultatele experienţei sale clinice fiind consemnate în Analele Casei Spitalului Sf. Spiridon şi Buletinul Societăţii de Medici şi Naturalişti Iaşi. Cităm câteva dintre aceste teme: asfixia asimetrică a extremităţilor; despre sarcomul cerebral; efectele apelor de Slănic Moldova; rupturile splinei; consideraţiuni asupra poliomielitei subacute etc. A participat ca delegat al Facultăţii de Medicină Iaşi la congresele de la Moscova, Roma şi Viena şi a ocupat (în mai multe rânduri) funcţia de preşedinte al Societăţii de Medici şi Naturalişti Iaşi, ca şi pe aceea de vicepreşedinte al Colegiului Medical. Ca o dovadă vie a legăturilor adânci pe care cele două generaţiuni le stabiliseră cu ţara românească, a comportamentului său de bun român, cu inima caldă şi plină de patriotism, stă activitatea sa de medic de batalion şi şef al ambulanţei din Divizia a IV-a activă, care a funcţionat pe câmpul de luptă de la luarea Griviţei (30 august 1877) şi până la căderea Plevnei. Pentru aceasta a fost recompensat cu decoraţiuni româneşti („Crucea trecerii Dunării” şi „Apărătorii independenţei”), precum şi ruseşti („Sf. Stanislas” şi „Sf. Ana”). “Faţa lui blândă, ochii plutitori, expresiunea senină, privirea lui sinceră, toate acestea dădeau un farmec şi mai puternic cuvintelor lui împăciuitoare şi convingătoare” (E. Riegler, 1911). L. Russ junior îşi păstra o maiestoasă izolare şi rezervă, acel “decens habitus” pe care-l cereau anticii oricărui discipol al lui Esculap, îmbinând cele două calităţi care se cer unui medic, ştiinţă şi inimă.Conturând personalitatea profesorului L. Russ jr., în încheierea necrologului rostit la moartea sa (31 ianuarie 1911), prof. C. Bacaloglu cita o frază din Leonardo da Vinci: “după cum o zi bine întrebuinţată, dă bucurie somnului, tot astfel o viaţă de muncă, dă seninătate morţii”. (M.D. Datcu – articol preluat din volumul “Ctitorii prestigiului – 125 de ani de învățământ medical superior la Iași”)

Seria de articole “143 pentru eternitate” face parte din proiectul “Eternity 143”, realizat de Societatea de Studii Istorice din România, în colaborare cu Asociația Culturală “AltIași”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.)

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”