Localizare mormânt – parcela 25/I, rând 1/loc 38

Ștefan PROCOPIU

 (1890–1972)
Fizician. Profesor universitar. Inventator.

Marele fizician a fost elevul lui Marie Curie

 „Cunoștințele noastre se complică, uneori se simplifică, dar necontenit se pun probleme noi. Nu este loc de șomaj în știință, pentru cei ce vor să muncească. De altfel, și pe vremuri, Newton, la sfârșitul carierei sale, după ce descoperise marea lege a gravitației universale, spunea că se consideră ca un copil, care plimbându-se pe țărmul Oceanului necunoscutului, a găsit o cochilie mai frumoasă decât a celorlalți, dar că malul infinit al Oceanului rămâne cu un număr imens de cochilii. Cu aceste cochilii clădim noi civilizația și progresul” afirma profesorul Ștefan Procopiu în conferința prilejuită de deschiderea cursurilor la Universitatea din Iași pe 1 noiembrie 1933. Printre domeniile asupra cărora savantul ieșean s-a aplecat cu precădere se numără: magnetismul, electricitatea, electrochimie, termodinamica, acustica, optica, telegrafia fără fir.

Ștefan Procopiu a urmat cursurile primare, secundare și liceale la Liceul „Roșca Codreanu“ din Bârlad, pe care le finalizează ca șef de promoție. Se înscrie la Universitatea ieșeană la Facultatea de Științe. În anul 1912, Procopiu obține licența în fizică, cu mențiunea „foarte bine“. Primele rezultate remarcabile din cercetare sunt publicate în anul 1913 sub titlul „Determinarea momentului magnetic molecular prin teoria cuantelor lui M. Planck“ apărută în „Bulletin Scientifigue de l’Academie Roumaine de Sciences“. În urma studiilor privind teoria cuantelor lui Planck și a teoriei magnetismului lui Langevin, Procopiu stabilește valoarea momentului magnetic molecular pentru prima dată în lume, cu doi ani înaintea lui Bohr, care a primit premiul Nobel în 1922. În anul 1912 este numit preparator la Universitatea din Iași. Între 1913-1919 activează la Facultatea de Fizică din București, ca asistent suplinitor, și apoi ca șef de lucrări în cadrul Laboratorului aplicațiilor căldurii și electricității. Fiind preocupat și de probleme tehnice, Procopiu publică în 1913, lucrarea „Cercetări experimentale asupra telegrafiei fără sârma“, iar în 1916 inventează un aparat pentru localizarea gloanțelor din corpul răniților, stabilind adâncimea la care se aflau acestea.

În anul 1919 pleacă la Paris pentru studii de doctorat, unde frecventează cursurile unor savanți iluștri ai vremii, precum Marie Curie, Paul Langevin, Aymé Cotton, Gabriel Lippman. Ștefan Procopiu descoperă și analizează în laboratorul de fizică al Universitatii Sorbona un fenomen optic nou ce consta în depolarizarea longitudinală a luminii de către suspensii și coloizi. Această descoperire a fost prezentată în ședința Academiei de Științe din Paris la 8 august 1921. Fenomenul este numit în anul 1930, de către prof. Boutaric, fenomenul Procopiu. La 5 martie 1924, Procopiu obține titlul de doctor în științe fizice cu lucrarea „Asupra birefringenței electrice și magnetice a suspensiilor“. Teza de doctorat a fost publicată la Editura „Masson“ – Paris și trimisă celor mai renumiți fizicieni ai vremii.

Ștefan Procopiu este numit la 15 ianuarie 1925 profesor titular la Catedra de gravitație, căldură și electricitate de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, catedră pe care a condus-o până în anul 1962, când iese la pensie. Ștefan Procopiu a efectuat măsurători asupra magnetismului terestru, demonstrând în anul 1932 că valoarea acestuia era în scădere din 1843 și stabilind perioada de variație a magnetismului terestru la aproximativ 500 de ani. Prin cercetările sale a contribuit și la întocmirea hărților geomagnetice ale României, descoperind anomaliile magnetice din Moldova, pe linia Iași – Botoșani.

În 1930, Ștefan Procopiu pune în evidență un efect nou ce are loc în fire din materiale feromagnetice străbătute de curenți alternativi, pe care l-a numit „efect Barkhausen transversal“, și care este cunoscut în prezent sub numele de „efect Procopiu“. Dacă în interiorul unei bobine se află un fir conductor axial supus acțiunii unui câmp magnetic longitudinal, la trecerea curentului alternativ prin acest fir, în bobină nu se induce nici un semnal, deoarece liniile de câmp magnetic produs de curentul prin fir nu intersectează suprafața spirelor bobinei ci sunt circulare, în același plan cu planul spirelor. Dacă firul este din material feromagnetic, se constată că la trecerea prin acesta a unui curent alternativ ce depășește o anumită valoare de prag, apare totuși fenomenul de inducție în bobină. Aceasta dovedește că vectorii magnetizație ai domeniilor magnetice ies din planul perpendicular pe fir. Acest fapt se întâmplă atunci când câmpul magnetic circular la suprafața conductorului depășește câmpul coercitiv caracteristic materialului din care este constituit firul. Pornind de la efectul Procopiu, au fost construite noi tipuri de memorii electronice cu suport din fir feromagnetic, de foarte mare capacitate. A fost ales membru al Academiei Române în anul 1955, al unor societăţi ştiinţifice din ţară şi străinătate, a fost laureat al Premiului de Stat în anul 1964. A primit de asemenea titlul de Doctor Honoris Causa al Institutului Politehnic din Iaşi. Intră în eternitate pe 22 august 1972, lăsând posterității 177 de lucrări științifice publicate.

 

Seria de articole “143 pentru eternitate” face parte din proiectul “Eternity 143”, realizat de Societatea de Studii Istorice din România, în colaborare cu Asociația Culturală “AltIași”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.)

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”