Localizare mormânt – parcela 4/I, rând 1, loc 1, vis-a vis de intrarea în biserica “Sf. Gheorghe”.

Scarlat PASTIA

1827 - 1900
Jurist. Filantrop. Primar al orașului Iași

Ctitorul cimitirul “Eternitatea”

Scarlat Pastia, ctitorul cimitirul Eternitatea a rămas în memoria ieșenilor ca un om extraordinar de generos și corect, care și-a sacrificat propria avere pentru binele public. A lăsat orașului o moștenire importantă, care a rezistat până astăzi – Hotelul Traian, ridicat după planurile arhitectului Gustave Eiffel și cimitirul “Eternitatea”, amenajat pe un teren donat de acesta. Povestea sa de viață este demnă de scenariul unui film despre mărire și decădere, glorie și uitare, succes și dezastru.

Născut pe 24 septembrie 1827 în comuna Nicorești, județul Galați, Scarlat Pastia a devenit ieșean la 12 ani. După finalizarea studiilor universitare la Academia Mihăileană, a activat ca avocat. A fost un jurist de succes, fiind autorul a două tratate importante: Codul judiciar pentru tribunalele din Moldova (1862) și Codicile române (1870). Din veniturile obținute în urma practicării avocaturii, Scarlat Pastia a acumulat o avere considerabilă. Era proprietarul mai multor magazine din Piața Unirii, str. Arcu și str. Lăpușneanu, a Hotelului România (fostul Petru Bacalu), precum și a unor clădiri și terenuri. Conștientizând importanța educației, Scarlat Pastia s-a implicat în acțiunile de înființare a Universității din Iași și ulterior a făcut donații importante pentru acordarea de burse tinerilor doritori să studieze la Paris.

În anul 1868, Pastia a donat Eforiei (Primăriei) un teren generos numit “Via lui Dragoş“, în Tătăraşi, în scopul de a fi amenajat ca necropolă urbană, după modelul cimitirelor din străinătate. În actul de donaţie, filantropul punea trei condiţii: 1. cimitirul să poarte numele Eternitatea şi să aibă ca motto un verset din psaltire: “Omul ca iarba. Zilele lui ca floarea câmpului”, 2. în curs de doi ani să se pregătească spaţiul donat pentru a putea servi ca cimitir şi 3. să se paveze o stradă din valea Cacainei (actualul Bulevard Rosetti) până la cimitir. Strada să fie cunoscută sub numele de strada Eternităţii. Donatorul îşi rezerva dreptul de a anula donaţia în cazul în care nu se respectau condiţiile date. Pe poarta cimitirului, inginerul M.Tzoni, ignorând dorinţa donatorului, a proiectat inscripţia “Moartea este viaţă”, alta decât cea stipulată în actul de donaţie. În ciuda acestui mic incident, Pastia nu şi-a retras donaţia. Este, de asemenea, ctitorul Bisericii „Sf. Gheorghe” sfinţită în 1875 în cimitirul Eternitatea şi membru al comitetului care a reuşit să reclădească ctitoria lui Veniamin Costache care adăposteşte şi astăzi Mitropolia Moldovei.
Studiile de drept, averea și implicarea în politică (era membru al Partidului Liberal) i-au permis accesul la mai multe funcții publice. Scarlat Partia a fost prefect al judeţului Iaşi, senator, epitrop al Spitalului “Sf. Spiridon” și primar al oraşului, în perioada 11 ianuarie 1877 şi 3 ianuarie 1879. Portretul pe care i-l face Rudolf Şuţu în cartea “Iaşii de odinioară”, apărută în 1928, îl arată pe Scarlat Pastia ca “un primar de pe urma căruia au rămas multe îmunătăţiri edilitare. Era un om de o scrupulozitate extremă şi, când era în exerciţiul funcţiunii sale, uita orişice (…)”.Proprietar al unei averi consistente, primarul Pastia a refuzat să fie plătit cât a ocupat scaunul primăriei.
A fost preocupat îndeosebi de problema alimentării cu apă potabilă a oraşului, construind din fonduri proprii mai multe fântâni în mahalalele orașului (Nicolina, Frumoasa și Socola). El este și autorul primului studiu cu privire la sistemul de apă potabilă din Iași, cu titlul Despre originea apelor în Iași și lucrările privitoare la îndestularea cu apă, 1677-1896 și a articolelor publicate în Ecoul Moldovei (1896) sub genericul Chestiunea apei în Iași. Rudolf Șuțu amintește în volumul său despre vechea capitală a Moldovei un moment amuzant, din perioada în care Scarlat Pastia ocupa și funcția de primar și cea de epitrop al Epitropiei Sf. Spiridon. Într-o zi, trecând prin faţa Spitalului Sf. Spiridon, primarul Scarlat Pastia observă “nişte canaluri prin cari se revărsau apele din ograda spitalului în stradă”.  Imediat, nervos, trimite personal o adresă Epitropiei prin care cerea să fie rezolvată urgent această problemă.  A doua zi, epitropul Scarlat Pastia, citind adresa trimisă de primarul Scarlat Pastia îi trimise răspuns că problema era veche şi nu putea fi rezolvată. Ziua următoare, primind răspunsul epitropului, primarul scrise o nouă adresă prin care îl înştiinţa că în cazul în care problema nu va fi rezolvată, va trimite oamenii de la serviciul tehnic pentru a astupa cu forţa canalele cu pricina. Răspunsul epitropului Pastia către primarul Pastia nu se lăsă mult aşteptat.  Epitropul îl ameninţa pe primar (care era și avocat) că “dacă primăria va astupa zisele canaluri, Epitropia va face proces şi va cere daune simţitoare”.  Cum s-a rezolvat problema, nimeni nu mai ştie.
Încă de când era primar, Scarlat Pastia și-a dorit să construiască un teatru național impresionant. A demolat două magazine din Piața Unirii care îi aparțineau și a apelat la celebrul inginer francez Gustave Eiffel (autorul proiectelor unor capodopere ale artei moderne ca Turnul Eiffel din Paris și Statuia Libertății din New York) pentru realizarea teatrului, proiect ce promitea încă de la 1879 să devină un simbol pentru întreaga zonă a Moldovei. Construit în perioada 1879 – 1882, de către firma condusă de Eiffel, în stil neoclasic francez, pe o structură metalică), având coloane de fontă și platforme metalice, clădirea era o bijuterie arhitectonică. Pentru realizarea proiectului însă, Scarlat Pastia a împrumutat 300.000 de galbeni de la banca Creditul Urban, care i-a impus și schimbarea destinanției clădirii, din teatru în hotel. Cheltuielile cu ridicarea imobilului au dus însă la ruinarea lui Pastia, care a fost nevoit să cedeze băncii imobilul. I s-a permis totuși să locuiască până la sfârșitul vieții în hotelul proaspăt ridicat. Pastia îi aprecia foarte mult pe actori și în momentul când Teatrul din Copou a fost mistuit de un incendiu, in 1888, filantropul ieșean a transformat restaurantul hotelului România în sală de spectacole. “Când a ars teatrul din Copou (17 februarie 1888, n. a. ) Pastia, dându-şi seama de pierderea ce va suferi Iaşul dacă va rămâne fără un local pentru teatrul naţional şi alte trupe în trecere, a transformat sala restaurantului din ograda hotelului România, mărind-o şi înălţând-o, ca sală de spectacol” – se arată în evocarea din epocă a lui Rudolf Şuţu.
În decembrie 1900, Scarlat Pastia a murit sărac, fiind înmormântat în Cimitirul „Eternitatea”, în cavoul în care fusese înhumat unchiului său, Alexandru Sturzescu. Ironia sorţii a făcut ca mult timp să nu se ştie unde anume a fost înmormântat. După mai multe cercetări minuţioase, la 28 decembrie 1992, mormântul lui Scarlat Pastia din cimitirul Eternitatea a fost marcat cu o placă comemorativă şi sfinţit. Scarlat Pastia a fost apreciat în cursul vieții de concetățenii săi. La trecerea lui în neființă, ziarul „Prietenii poporului” l-a caracterizat astfel: … bun patriot, corect, cinstit, filantrop, adevărat prieten binefăcător al poporului român, Scarlat Pastia a fost primar al Iașului fără leafă”.

Seria de articole “143 pentru eternitate” face parte din proiectul “Eternity 143”, realizat de Societatea de Studii Istorice din România, în colaborare cu Asociația Culturală “AltIași”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.)

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”