Localizare mormânt – nu se cunoaște locul în care este plasat mormântul; în registrul cimitirului există doar mențiunea «Clasa I»

Anastasie PANU

1810-1867
Avocat. Om politic

Un aromân implicat în unirea Principatelor

Grație uneia dintre străzile centrale ale orașului, Anastasie Panu este poate printre cele mai cunoscute nume ale Iașului. Cu toate acestea, fostul militant pașoptist este ca și necunoscut ieșenilor, care-l confundă în cel mai bun caz adesea cu ceva mai tânărul său contemporan, profesorul Anastasie Fătu, dacă nu cu mult mai tânărul George Panu, junimist și om politic. Între aceștia a fost nu doar o diferență de vârstă (de altfel, nu prea însemnată), nici măcar de convingeri politice, ci mai ales una de ordin profesional. În timp ce unul a fost cunoscut despre profesor de matematică, medic și botanist, celălalt s-a ilustrat în domeniul dreptului. Unioniști amândoi, au avut cariere publice și probabil chiar convingeri politice diferite.

Știm destul de puține lucruri astăzi despre Anastasie Panu (1810, Iași-1867, Viena). Anastasie Panu s-a născut în Iasi, în anul 1810, într-o familie boierească de origine recentă. Părinții săi au fost aga Panaiotache Panu, de origine aromân din Macedonia, și Elencu (Elena), născută Miclescu, dintr-o familie mult mai cunoscută, fiica paharnicului Manolache Miclescu, locuiau pe strada care va deveni mai apoi Anastasie Panu. Studiile le face la Iași, în pensionul lui Victor Cuenim, unde îi are colegi pe viitorii „căuzași” de la 1848 și din perioada luptelor pentru unirea Principatelor: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alexandru-Ioan Cuza, Nicolae Docan și alții. Se pare că apoi urmează studii la Academia Mihăileană, inclusiv cursul superior al acestia, care-i permite să urmeze o carieră în aparatul de justiție.
În anii patruzeci îl găsim stabilit la Huși, unde funcționează ca judecător și apoi președinte al Tribunalului Fălciu. În 1847, în contextul alegerilor legislative din Moldova, ca președinte al Tribunalului Fălciu intră în conflict cu domnitorul Mihail Sturdza, întrucât susține în alegerile pentru Obșteasca Adunare un candidat neagreat de domnitor. Este demis de acesta și închis într-o cazarma militară din Galați pentru câteva luni.
Anul următor participă la rebeliunea contra domnitorului de la Iași, din martie 1848, motiv pentru ca este din nou arestat. După demiterea lui Mihail Sturdza (1849) este numit de noul domn, Alexandru Ghica, ministru interimar de justiție (1852). Este ridicat la rangul de vornic. Odată cu sfârșitul Războiului Crimeii devine membru al Divanului Domnesc și se manifestă tot mai deschis ca unionist. Este unul dintre fondatorii Comitetului electoral central de la Iași și este ales în Divanul ad-hoc al Moldovei, iar apoi membru al Căimăcămiei de Trei între oct. 1858 și 5 ianuarie 1859, alături de Vasile Sturdza și Ștefan Catargiu. Se asociază cu Vasile Studza pentru a susține cauza unirii din poziția. Membru al Adunării Elective susține inițial candidatura unuia dintre fiii lui Mihail Sturdza, Grigore, alături de alți unioniști, pentru ca apoi să fie unul dintre promotorii alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei pe 5 ianuarie 1859.

Seria de articole “143 pentru eternitate” face parte din proiectul “Eternity 143”, realizat de Societatea de Studii Istorice din România, în colaborare cu Asociația Culturală “AltIași”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.)

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”