Localizare mormânt – parcela 8/I, rând 8, loc 8

Leon NICOLAE

1859 - 1931
Biolog. Profesor universitar

Savantul care a refuzat să fie academician

Invitat să devină membru al Academiei Române, biologul Nicolae Leon, considerat întemeietorul parazitologiei din țara noastră a refuzat această onoare, din respect pentru memoria unor oameni precum Eminescu, Conta, Creangă și Caragiale a căror activitate literară sau ştiinţifică „n-a putut fi apreciată de către Academia noastră”. Studiile efectuate de distinsul profesor al Facultății de Medicină – singurul cadru didactic care nu era medic – au fost importante și au deschis multe direcții de cercetare. Iubit de studenți și foarte stimat de savnții din România, dar și din străinătate, biologul Nicolae Leon a fost ales mulți ani decanul Facultății de Medicină și apoi rector al Universității ieșene. Iată cum îl caracterizau cronicile vremii: „E un original simpatic, dar de o originalitate care îl prinde admirabil. În toată atitudinea sa nu e nimic forţat şi tocmai aceasta îl face să fie privit cu mai multă atenţiune şi socotit, cu drept cuvânt, o personalitate din cele mai distinse ale Iaşiului. Ceea ce, însă, caracterizează pe acest învăţat profesor e, în primul rând, modestia cu care se înfăţişează în toate împrejurările. Deşi posedă într-un grad destul de însemnat calităţi intelectuale care pe altul l-ar face să se bucure de onoruri deosebite şi de o popularitate intensă, dânsul se mulţumeşte numai cu aprecierile ce i le fac savanţii din străinătate şi cercul restrâns al intelectualilor noştri”.
Nicolae Leon s-a născut la Botoşani, în martie 1863. Şcoala primară a făcut-o la Institutul Mărgineanu din Botoşani, iar liceul la Institutul Academic – devenit Institutele Unite – din Iaşi. În 1884 a plecat la Jena, în Germania, unde studiază ştiinţele naturale şi lucrează în laboratorul de zoologie al marelui naturalist Ernest Haeckel. În vara anului 1885 a fost trimis la Bergen, în Norvegia, ca să studieze animalele marine. Aici îl cunoaşte pe vestitul explorator al polului nord Friedjof Nansen. În 1887 a trecut doctoratul în ştiinţe „Magna cum laude” cu o teză intitulată „Uber die Mundzelle der Hemisteren”(Contribuţii la cunoaşterea părţilor gurii hemipterelor). Imediat după doctorat a scris o lucrare publicată în „Zeistderift fur Naturwiessenschaften” intitulată „Erne neue Hemisfere Haekell”.
Întors la Iaşi, devine membru al Societăţii de Medici şi Naturalişti şi, în 1887, este numit profesor suplinitor la Catedra de Botanică de la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi. Un an mai târziu îl găsim profesor la Catedra de Zoologie şi Botanică a Facultăţii de Medicină din Iaşi, post care, din motive bugetare, este desfiinţat după numai câţiva ani. Dezamăgit, în 1892 pleacă la Neapole, la Staţiunea Zoologică înfiinţată de profesorul Dohrn, elev al lui Haeckel, iar la întoarcerea sa în ţară, în 1893, va suplini timp de 4 ani Catedra de Zoologie de la Facultatea de Medicină din Bucureşti. În 1899 este însărcinat de Spiru Haret, ministrul instrucţiunii, cu elaborarea unei programe de ştiinţe naturale, reuşind să impună capitolele cele mai progresiste de biologie modernă, ceea ce a constituit un progres real pentru învăţământul de atunci.
Între timp, la Facultatea de Medicină din Iaşi ia fiinţă Catedra de Istorie Naturală, pentru care candidează şi Nicolae Leon. După 2 ani de tergiversări, în 1899 devine titularul acestei catedre, pe care o va conduce până la sfârşitul carierei sale (1931). În calitate de profesor titular, pe 4 noiembrie 1899 ţine cursul inaugural intitulat „Rolul zoologiei la Facultatea de Medicină”, în care pleda pentru însuşirea cunoştinţelor de ştiinţe naturale de către studenţii medicinişti care, spunea el, „nu pot aprofunda anatomia, embriologia, histologia fără a şti principii generale de istorie naturală”. Tot N. Leon spunea că „un medic nu trebuie să fie un practician îngust, ci un om de ştiinţă multilateral, medicina nefiind decât o ramură aplicată a ştiinţelor naturale”.
Autoritatea ştiinţifică a profesorului Leon contribuie în 1902 să fie ales Iaşiul ca loc de desfăşurare a primului congres ştiinţific românesc. Prin strădania sa a luat fiinţă, pe lângă Facultatea de Medicină din Iaşi, primul Laborator de Parazitologie. Nicolae Leon a fost cel dintâi care a predat sistematic un curs de parazitologie şi, prin activitatea sa ştiinţifică, poate fi considerat întemeietorul „Parazitologiei” în ţara noastră. Dintre numeroasele sale lucrări, trebuie menţionate, în primul rând, cele cu privire la malarie şi helmintiaze, afecţiuni frecvente şi deosebit de grave la începutul secolului nostru. A studiat insectele, şi a descris aparatul bucal al ţânţarului Anopheles şi pompa cu care suge sângele şi pompează în loc saliva cu plasmodiile malariei. Ca profesor la Facultatea de Medicină, naturalistul Leon a descris partea medicală a ştiinţei sale şi a orientat studiile şi cercetările sale spre parazitologie. Cercetările sale asupra ţânţarilor au fost direcţionate spre problema malariei în România. În afară de lucrări publicate în reviste ştiinţifice străine – foarte apreciate şi frecvent citate – publică o monografie „Culicidele din România”, carte fundamentală pentru campania antimalarică ce se desfăşoară în ţară.
O atenţie deosebită a dat, apoi, viermilor intestinali, despre care a publicat o serie de lucrări în reviste străine: Zoologlscher Anzelger, Biologischer Zentralblatt, Archiv fur Bacteriologie und Parazitelkunde. Sintetizează rezultatele publicate într-o monografie „Cestodele din România”, publicată în limba română la Academia Română. Fiind un bun entomolog, N. Leon a studiat şi paraziţii plantelor, adunând un material imens, unic, din toată ţara. Rezultatele acestor studii s-au materializat în publicarea a două volume „Insectele vătămătoare din România” la Academia Română. Această lucrare a constituit baza teoretică a campaniilor pentru combaterea bolilor parazitare la cereale, arbori fructiferi, viţă de vie etc.
N. Leon, ca profesor de Istorie Naturală, a colectat timp de mai mulţi ani leacuri populare ale bolilor şi credinţele medicale ale poporului român. Rezultatele acestor cercetări au fost cuprinse în lucrarea, devenită clasică, „Istoria naturală medicală a poporului român”, publicată în 1902 la Academia Română şi care reprezintă o sinteză şi o completare a unor lucrări anterioare ca „Zoologia medicală a ţăranului” şi „Botanica medicală populară”, tipărite în Arhiva Societăţii Ştiinţifice şi Literare din Iaşi (1897-1899). Aici realizează, între altele, nomenclatura rustică a bolilor şi numelor ştiinţifice ale leacurilor le alătură denumirile pitoreşti ale florilor şi buruienilor: sita zânelor, barba sasului, edera celor frumuşele, rugile de Rusalii, buruiana de făcut copii etc. Ca om de şcoală, a completat literatura didactică cu tratate de zoologie şi botanică precum şi un ghid în excursiile pentru naturalişti, intitulat „Călăuza zoologului”. După 1905, Nicolae Leon orientează studiile sale tot mai mult spre parazitologie descoperind, între altele, numeroase specii noi de helminţi. El transformă Catedra de Istorie Naturală în Catedra de Istorie Naturală Medicală şi Parazitologie, iar mai târziu denumeşte disciplina „Zoologie Medicală şi Parazitologie”. Nicolae Leon a extins programul cursului teoretic şi practic de zoologie şi parazitologie, care cuprindea acum principii de zoologie generală, apoi noţiuni despre protozoare, viermi, artropode care parazitează omul, dar şi celenterate, echinoderme, moluşte şi altele. Pentru a asigura buna desfăşurare a lucrărilor practice, N. Leon întreţinea bune legături cu Staţiunea Zoologică din Triest, condusă de doctor Cori şi cu savantul Emil Racoviţă care îi punea la dispoziţie numeroase vietăţi marine.
Leon, deşi naturalist, a fost ales mulţi ani consecutiv decanul Facultăţii de Medicină din Iaşi, aducând servicii imense nu numai facultăţii, ci întregului învăţământ medical din ţară. A intuit necesitatea reîntineririi corpului profesoral. A fost posibilă intrarea în Facultate a unor elemente de valoare, cunoscători ai noilor metode ştiinţifice. Ulterior (în 1918,1920,1921), a devenit rector, funcţie în care a reuşit să înfiinţeze primul cămin studenţesc la Universitatea din Iaşi. A ocupat postul de inspector general al învăţământului universitar, calitate în care a dat dovadă de o destoinicie mai presus de orice laudă. Ca profesor la Facultatea de Medicină şi-a câştigat încă de la începutul carierei stima şi admiraţia studenţilor şi a colegilor, distingându-se ca unul dintre cei mai valoroşi dascăli ai învăţământului superior.
Marele entomolog şi parazitolog, N. Leon, nu a făcut parte din Academia Română. Rapoartele lui Gr. Ştefănescu, Victor Babeş şi Gr. Antipa asupra lucrărilor lui N. Leon au fost elogioase; iar Academia, prin Adresa No. 1242 din 16 iunie 1919, semnată de Brătescu Voineşti şi Iacob Negruzzi, l-a chemat printre nemuritorii din secţia ştiinţifică.Deşi „onorat şi măgulit”, cum declară în volumul al 3-lea al savuroaselor sale amintiri, el „a refuzat această demnitate” ca gest de pietate faţă de memoria unor oameni precum Conta, Eminescu, Creangă şi Caragiale a căror activitate literară sau ştiinţifică „n-a putut fi apreciată de către Academia noastră”.
După o îndelungată şi bogată activitate, marele admirator al naturii sub toate manifestările sale, cel care a iubit atât de mult Iaşiul, se stinge din viaţă la 4 noiembrie 1931, în urma unei boli cardiace, la vârsta de 72 de ani. (Mariana Luca – articol preluat din volumul „Ctitorii pestigiului – 125 de ani de învățământ medical superior la Iași”)

Seria de articole “143 pentru eternitate” face parte din proiectul “Eternity 143”, realizat de Societatea de Studii Istorice din România, în colaborare cu Asociația Culturală “AltIași”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.)

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”