Localizare mormânt Eternitatea – parcela 12/I, rând 4, loc 6

Vera MYLLER-LEBEDEV

(1880 - 1970)
Matematician. Profesor universitar.

Prima femeie profesor universitar din România

Numirea Verei Myller în postul de profesor titular la universitatea ieșeană a dat naştere, în România anilor 1916-1918, la numeroase discuţii legate de interpretarea legislaţiei învăţământului superior şi mai ales a Constituţiei din 1866. Potrivit acestora, un profesor universitar (cazul doar al profesorilor agregaţi şi titulari) intra în Colegiul universitar, în cadrul căruia se vota reprezentantul Universităţii în Senatul României. Prin urmare, calitatea de profesor universitar avea ataşată şi însărcinarea de alegător. Dar, întrucât Constituţia României din 1866 acorda dreptul de vot doar bărbaţilor, numirea unei femei într-o asemenea demnitate a creat o serie întreagă de complicaţii juridice şi administrative.

Vera Lebedev s-a născut la Novgorod, în Rusia, la 1 decembrie 1880, într-o familie de medici. A absolvit liceul în oraşul natal, studiile superioare terminându-le, în 1902, la Universitatea din Petersburg, în cadrul Şcolii Superioare de Femei. Din 1903 a plecat în Germania, la Göttingen, unde şi-a luat din nou licenţa, apoi doctoratul în matematică. Între 1906-1907, a ocupat postul de asistent universitar al Universităţii din Petersburg. De aici a plecat, după un an, pentru a se stabili în România, ca urmare a căsătoriei cu Alexandru Myller, pe care l-a cunoscut la Göttingen. Iniţial, familia Myller s-a stabilit la Bucureşti, unde soţul era conferenţiar de algebră superioară la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii. În perioada acelor ani, Vera Myller nu a ocupat nici o funcţie didactică având, probabil, probleme de adaptare şi de învăţare a limbii române. Anul 1910 a adus o schimbare importantă în viaţa familiei. Soţii Myller s-au mutat la Iaşi unde, începând cu 30 noiembrie, Vera Myller a devenit docent al Facultăţii de Ştiinţe din localitate. Din ianuarie 1911, a fost încadrată conferenţiar titular la Catedra de Matematici Elementare, iar peste doi ani, în noiembrie 1918, a fost numită profesor titular la Catedra de Teoria Funcţiilor. Vera Myller a fost prima femeie care a ocupat această poziţie în sistemul universitar din România, pe care a rămas până la ieşirea la pensie, în 1948. La Universitatea din Iaşi existau, anterior numirii Verei Myller, o serie de femei angajate în corpul didactic al facultăţilor, dar în poziţii inferioare celei de profesor. Excepţia cazului Vera Myller constă în faptul că a fost prima femeie care a urcat în ierarhia universitară până la gradul de profesor titular. Numirea Verei Myller în 1918, la doi ani de la recomandarea sa, a constituit un moment a cărui importanţă trebuie judecată în raport de epoca în care s-a realizat. De abia se votase, la 14 noiembrie 1918, o nouă legislaţie electorală, care prevedea votul universal doar pentru bărbaţii români, iar principiile egalităţii civile între sexe încă rămăsese un subiect deschis polemicilor. Punerea în aplicare a numirii s-a făcut, începând cu 16 noiembrie 1918, la două zile după ce, prin legea electorală, se refuzase femeilor accesul la drepturile politice. În cercurile feministe, faptul apărea ca un gest de compensaţie, o „acceptare în vecinătatea bărbaţilor” şi o prefigurare a nivelului maxim de tolerare, de către factorii politici, a accesului femeilor în funcţiile publice. Numirea unei femei profesor universitar a comportat o serie de complicaţii juridice. Văzută de asociaţiile feministe drept o concesie momentană a bărbaţilor, faptul a constituit un imbold pentru cauza feministă, care avea în centru „ideea dezrobirii, ideea egalităţii”. Urcarea unei femei în ierarhia sistemului universitar românesc, unul integral masculin, părea a submina pretenţiile bărbaţilor privind inferioritatea intelectuală a femeilor. Totuşi, numirea a fost tergiversată, motivaţia constituind-o încălcarea unui principiu constituţional. Acesta se rezuma la faptul că o femeie, neavând drept de vot, nu putea deveni nici profesor universitar din cauză că trebuia să voteze reprezentantul Universităţii în Parlamentul României. Practic, statul nu a dorit să decidă, printr-un precedent, problema acordării drepturilor electorale femeilor, înainte ca dezbaterea din societatea românească să contureze o cale de urmat în această delicată chestiune. În cele din urmă, soluţia a reprezentat-o un compromis acceptabil pentru ambele părţi. Realizările ştiinţifice, principiul meritocratic au validat poziţia de profesor universitar, însă condiţia de femeie oprind-o pe Vera Myller să intre în posesia unui drept electoral, acceptat de statul român doar pentru bărbaţi. Episodul a contribuit din plin la dezbaterea din societatea românească a timpului privind drepturile civile şi politice ale femeii. Societăţile feministe, susţinute de unii profesori universitari (I. Bărbulescu, P. Bujor, I. Borcea, G.Ibrăileanu, D. Gusti, N. Leon) şi oameni politici (Grigore Iunian, Vasile Goldiş, N. Iorga, majoritatea ţărăniştilor şi a socialiştilor) au iniţiat, începând cu 1918, o mişcare de conştientizare a factorilor de decizie privind necesitatea rezolvării doleanţelor feministe. Opiniile vizau impunerea unei evidenţe, femeia dorind şi ea să fie „cuprinsă în conceptul ideii de dreptate”. S-ar fi reuşit, astfel, punerea de acord a principiului meritului universalist, promovat de stat, cu egalitarismul pentru care luptau asociaţiile feministe şi susţinătorii lor din societate. (Cătălin Botoșineanu)

Seria de articole “143 pentru eternitate” face parte din proiectul “Eternity 143”, realizat de Societatea de Studii Istorice din România, în colaborare cu Asociația Culturală “AltIași”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.)

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”