Localizare mormânt – parcela 2/I, rând 3, loc 23

Ilie MINEA

1883–1943
Istoric. Profesor universitar.

Fondatorul institutului de istorie a românilor „A. D. Xenopol”

 

În anul 1940, profesorul de la disciplina Istoria Românilor, Ilie Minea, propunea Consiliului Profesoral al Facultăţii de Litere şi Filozofie a Universităţii din Iaşi transformarea Seminarului de Istorie a Românilor, al cărui director era, într-un Institut de Istorie a Românilor. Demersurile Facultăţii şi, ulterior, a Senatului Universităţii,  pe lângă Ministerul Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor se vor finaliza prin decizia din 18 februarie 1941, care aproba transformarea Seminarului în Institutul de Istoria Românilor „A.D. Xenopol”. Se năștea astfel una dintre cele mai prestigioase instituții academice a Iașului. În același timp, se corecta o anomalie: Iașul rămăsese mult în urma Clujului și a Bucureștiului în ce privește asigurarea infrastructurii de cercetare în studiile istorice.
La conducerea noii instituții se va afla până la dispariția sa prematură Ilie Minea, care, deși dispunea de mijloace reduse, a reușit să-i contureze o fizionomie academică. Astfel, pe lângă activitatea științifică, în plină război, aici s-au organizat şedinţe periodice de comunicări, în care erau expuse rezultatele ultimelor cercetări, cu deosebire în domeniul istoriei medievale şi post-medievale româneşti. Pe lângă istorici, la aceste şedinţe au participat filologi şi jurişti, precum şi invitaţi din celelalte centre universitare româneşti. Comunicările prezentate au fost publicate în paginile „Buletinului Institutului”, și în volumul XVII al revistei „Cercetări istorice”. Tot Ilie Minea este și cel care, printr-o generoasă donaţie (peste 4.500 de volume) a reușit să înzestreze instituția cu o bibliotecă proprie. De altfel, printr-un decret-lege din același an, Institutul primește personalitate juridică.
Institutul va supraviețui deși cu mari dificultăți dispariției întemeietorului, în februarie 1943. Mai mult, revista pe care istoricul a întemeiat-o și condus-o vreme de aproape douăzeci de ani, „Cercetări istorice”, se transforma, odată cu volumul XVIII, într-o publicaţie periodică a Institutului de Istorie Naţională „A. D. Xenopol” din Iaşi şi urma să apară, de acum înainte, cu titlul de „Studii şi cercetări istorice”. De-a lungul vremii, în cadrul Institutului, care-și schimbă apelația de mai multe ori, în anii regimului comunist, vor activa cercetători reputați care vor întreține idealul cercetării academice autonome în raport cu ingerințele politice.
Absolvent al Facultății de Litere și Filosofie al Universității din Budapesta, Ilie Minea era un ardelean născut la 15 iulie 1881 în satul Turcheş, comuna Săcele, Braşov. După studiile secundare la Braşov, urmează anii de formare universitară la Budapesta şi Bucureşti. Doctor în istorie (1907), cu specializări la Universitatea din Viena, activează ca profesor la Caransebeş și Giurgiu, și ca bibliotecar la Biblioteca Arhivelor Statului (1911, 1919). Participă ca voluntar la campaniile Primului Război Mondial. Imediat după Marea Unire, devine profesor al Universității din Iași, mai întâi suplinitor (1919) la Catedra de Istorie universală apoi, titular la Catedra de Istoria Românilor (din 1922). Câțiva ani va fi membru în Senatul universitar al Universității din Iaşi (1929-1931).
Începând din 1925, Ilie Minea editează una dintre cele mai importante publicații academice de istorie din Iași, „Cercetări istorice”, care după război se va transforma în Anuarul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol”. Specializat în medievistică, Ilie Minea ne-a lăsat contribuții care depășesc orizontul acestor studii. (Florea Ioncioaia)

Seria de articole “143 pentru eternitate” face parte din proiectul “Eternity 143”, realizat de Societatea de Studii Istorice din România, în colaborare cu Asociația Culturală “AltIași”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.)

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”