Localizare mormânt – parcela 1/IC (catolici), rând 1, loc 7)

Ludovic RUSS Senior

(1816 - 1888)
Chirurg. Profesor universitar.

Medicul austriac care a luptat în Războiul de Independență a României

Supranumit “Papa Russ” datorita empatiei cu pacienții, Ludovic Russ a fost fondatorul școlii ieșene de chirurgie. A condus timp de 40 de ani serviciul de Chirurgie al Epitropiei “Sf. Spiridon”, fiind totodată și primul profesor care a predat Chirurgia (din 1880) la tânăra Facultate de Medicină, înființată în 1879. Medicul austriac stabilit la Iași la recomandarea domnitorului Mihail Sturdza a fost și protomedic al Moldovei, având ca sarcină reorganizarea sistemului  de asistență medicală. Ludovic Russ a contribuit la înființarea a două noi instituții medicale – Spitalul „Sf. Treime” (împreună cu Dumitrache Cantcuzino) și  Spitalul de copii „Caritatea”, împreună cu Elena Doamna, soția lui Alexandru Ioan Cuza. Remarcabil este faptul că Ludovic Russ a participat ca voluntar la Războiul de Independență a României (1877 – 1878), desi avea 61 de ani. Ca medic militar cu gradul de colonel a dirijat ambulanțele Crucii Roșii ale Moldovei și a operat în spitalele de campanie stabilite la Turnu Măgurele.

Născut în Austria, în 1816, cu diplomă de magistru în chirurgie în 1841 şi doctorat în medicină, în 1857, cu teza „De parotidis extirpatione”, la Universitatea din Halle, Ludovic Russ-senior se stabileşte la Iaşi în 1843, fiind angajat după un an ca subchirurg la Spitalul Sf. Spiridon şi apoi ca şef al serviciului chirurgical înfiinţat, în 1848, din iniţiativa sa.

Activitatea sa de excepţie se remarcă şi printr-o nouă şi îndrăzneaţă orientare în domeniu. Aşa se face că în cadrul Spitalului Epitropiei Sf. Spiridon din Iaşi, pe lângă serviciile existente (de primire, medical şi farmaceutic) se înfiinţează, în 1848, de către dr. L. Russ-senior, un serviciu special de chirurgie, organizat şi perfecţionat de către acesta. Eficienţa unei astfel de iniţiative este demonstrată, cel puţin statistic, prin rapoartele medicale întocmite, care atestă că între 1848-1852 au fost efectuate 2073 intervenţii chirurgicale, dintre care 247 operaţii mari.

Activitatea chirurgicală a doctorului Ludovic Russ, bazată pe receptivitatea sa la nou (introducerea unor tehnici noi, a principiilor asepsiei listeriene şi a anesteziei cu eter, crearea unei şcoli) i-a determinat pe unii autori să-l considere fondatorul chirurgiei ştiinţifice româneşti.

El execută intervenţii chirurgicale de mare amploare, abordează chirurgia vasculară (anevrism al arterei poplitee, crosectomie pentru varicele membrelor inferioare), practică cistotomii pentru litiază vezicală. Ca o premieră chiar şi pentru cele mai înaintate şcoli de chirurgie ale timpului se înscrie ablaţia unei tumori ovariene pe care o execută cu succes, în 1875, la o pacientă de 16 ani.

De numele său se leagă, de asemenea, şcoala de chirurgie ieşeană, creată de acesta, în 1863, pe lângă serviciul de chirurgie al Spitalului Sf. Spiridon unde era medic primar, precum şi înfiinţarea în cadrul Facultăţii de Medicină din Iaşi, începând din 1880, a Catedrei de Chirurgie. El i-a format pe profesorul Botez, profesorul Sculy, pe doctorul Al. Gavrilescu, doctorul Filipescu, doctorul Bogdan, doctorul Stihi.

Pe lângă talentul şi îndemânarea care au făcut din el un mare chirurg, Russ a fost şi un desăvârşit clinician. Au rămas celebre „disputele” diagnostice dintre el şi profesorul Marcovici, un mare internist al epocii. În Războiul din 1877, generalul Carol Davila face un furuncul antracoid al cefei. Este examinat de Russ, care hotărăşte să-l opereze, dar constatând fenomene de insuficienţă aortică, evită narcoza cu cloroform. Pacientul este examinat şi de profesorul Marcovici, care declară că acesta nu are leziuni cardiace. Din 1882 însă, Davila prezintă spute sangvinolente, iar în 1884 decedează cu insuficienţă cardiacă. Mihail Kogălniceanu era un vechi urolitiazic şi Russ îi efectuase, cu succes, o litotripsie. Când s-a pus problema unei noi intervenţii, după examenul cardiologic Russ a hotărât că nu poate să-i administreze cloroform. Urmarea a fost că Mihail Kogălniceanu a plecat la Paris şi a decedat pe masa de operaţie după  narcoza cu cloroform. Russ a tratat şi alte celebrităţi. Astfel, după rezolvarea unei retenţii grave de placentă, la a doua soţie a Domnitorului Mihail Sturdza, Russ este avansat maior şi devine medic al Curţii Domneşti. A asistat, de asemenea, la naşterea regelui Milan al Serbiei.

Una din activităţile de pionierat ale marelui chirurg, care viza ridicarea prestigiului centrului medical ieşean şi crearea climatului pentru învăţământul medical superior a fost şi cursul de „Anatomie topografică, chirurgie operatorie, pansamente şi instrumente”, început la 1 august 1863, care cuprindea 14 lecţii.

Devenind profesor al Facultăţii de Medicină, contribuie la dezvoltarea şcolii de chirurgie aflate atunci la începuturile ei, fiind considerat „cel mai mare chirurg al ţării” (Prof. P. Anghel). Ca o recunoaştere a meritelor sale, la primul Congres al medicilor români ţinut la Bucureşti, în 1884, este ales Preşedinte de onoare, alături de N. Creţulescu.

Realizările sale sunt recunoscute şi pe plan european, colecţia sa de calculi de la bolnavii operaţi în Spitalul Sf. Spiridon fiind premiată la Expoziţia Medicală Internaţională de la Viena. Este citat de Apport în cartea sa despre Principatele Danubiene. Profesorul Albert de la Viena îl cita, de asemenea, în cursurile sale. A fost ales membru de onoare al câtorva societăţi savante din Viena şi Frankfurt.

Pasionat practician, L. Russ a fost totodată un bun cercetător şi organizator. Ca organizator a contribuit efectiv, împreună cu Elena Doamna, la înfiinţarea Spitalului Caritatea, în 1880.

  1. Romanescu redă, în monografia „Un secol de învăţământ medical superior la Iaşi”, două evocări despre Ludovic Russ senior, a lui P. Anghel şi a doctorului Gavrilescu. Prima menţionează „… Russ era mic de statură, bine legat însă, voinic, barba şi mustaţa rasă, avea ochii negri, vioi şi o figură de efigie romană. Din cauza blândeţii şi bunătăţii lui sufleteşti era iubit şi căutat de bolnavi. Încă din 1848, ca medic chirurg la Sf. Spiridon, el devenise operatorul ambulant al spitalelor, făcând micile operaţii atât prin secţiile medicale, cât şi la consultaţiuni. Numai de când i s-a încredinţat o secţie de chirurgie începe adevărata lui activitate. Deşi chirurgia pe timpul lui trăia timpuri de restrişte din cauza necunoaşterii agenţilor provocatori ai infecţiei, el reuşise multe operaţii de succes….”

Doctorul Gavrilescu, internul lui Russ, descrie în buletinul Societăţii de Medici şi Naturalişti, nr. 7 din 1888, operaţiile efectuate de maestrul său: „operaţii de hernie (99), amputaţii (249), dezarticulaţii (381), extirpări de tumori (194), cataracte (193), refacerea buzelor (33) etc. Sunt cifre care pentru vremea când îşi desfăşura talentul Russ trebuie considerate destul de mari. Succesul îl făcuse renumit nu numai în ţară, dar şi peste hotare. Veneau la el bolnavi nu numai din Moldova, dar şi din Basarabia, de peste Nistru, din Bucovina, Ardeal, Muntenia şi chiar de peste Dunăre”.

În ceea ce îl priveşte pe Russ-omul, sunt numeroase fapte care evidenţiază integritatea caracterului său, educaţia, disciplina, spiritul umanitarist. Astfel, la vârsta de 61 de ani a plecat voluntar, împreună cu fiul său, în Războiul de Independenţă din 1877, unde a fost decorat cu Steaua României şi Coroana României în gradele cele mai înalte şi cu numeroase Ordine austriece, poloneze şi ruseşti.

Personalitatea lui L. Russ senior a contribuit la prestigiul de care s-a bucurat şcoala de medicină ieşeană. (E. Târcoveanu – articol preluat din volumul “Ctitorii prestigiului – 125 de ani de învățămând medical superior la Iași”)

Seria de articole “143 pentru eternitate” face parte din proiectul “Eternity 143”, realizat de Societatea de Studii Istorice din România, în colaborare cu Asociația AltIași, co-finanațat de Administrația Fondului Cultural Național(A.F.C.N.)

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.”

 

 

Seria de articole “143 pentru eternitate” face parte din proiectul “Eternity 143”, realizat de Societatea de Studii Istorice din România, în colaborare cu Asociația Culturală “AltIași”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.)

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”