Localizare mormânt – parcela 2/I, rând 4, loc 12

Alexandru LAMBRIOR

1845 –1883
Filolog. Folclorist. Lingvist.

Ideologul Junimiștilor care a militat pentru folosirea alfabetului latin

 

Prieten bun cu Ion Creangă și Mihai Eminescu, Alexandru Lambrior a fost unul dintre teoreticienii Societății Culturale “Junimea” care susținea trecerea de la întrebuințarea alfabetului chirilic la cel latin. Lambrior a publicat mai multe studii filologice în revistele “Convorbiri literare” și “România”, în care s-a preocupat de identificarea unor legi fonetice, morfologice și sintactice ale limbii române. Totodată, Lambrior și-a exprimat în mod deschis adversitatea pentru folosirea neologismelor, contrar ideilor promovate de Titu Maiorescu, profesorul și mentorul său. Alexandru Lambrior considera că limba folosită de vechii cronicari, precum Miron Costin, exprimă cel mai bine modul de a gândi al poporului român. Lambrior a fost un membru activ al “Junimii” (intră în 1872): participa la ședințele desfășurate acasă la Vasile Pogor sau la Titu Maiorescu, în care se discuta intens despre ortografie și limbă, se făcea sumarul pentru revista “Convorbiri Literare” sau se citeau operele unor poeți români, unele în hazul general. G. Panu, cronicarul Junimii îl descrie pe Lambrior ca fiind „romantic” și „analitic”, două trăsături ale personalaității care, în mod normal, nu pot coexista. “Pe un fond comun cu al lui Creangă, el se ridică prin inteligenţa şi cultura sa la înălţimea omului de ştiinţă care îşi iubeşte profesiunea, dar mai ales materialul asupra căruia experimentează. Lambrior a iubit mult specialitatea sa, filologia, dar a iubit-o în mare parte şi fiindcă îi dădea ocazie zilnică de a se ocupa de trecutul acelui popor, de limba populară în care găsea formele cele mai curate, de limba actuală, pe care o diseca cu cruzime, voind să triumfeze în contra curentelor nesănătoase. Avea şi el puţină imaginaţie, în felul lui Eminescu (…), se entuziasma lesne, pleca iute pe o cale, dar, fiindcă spiritul său era disciplinat de la natură şi prin studii căpătase disciplina ştiinţifică, el ştia să se oprească la timp; pe când Eminescu se afunda tot mai mult în închipuirile fanteziei sale. Din această corelaţie şi afinitate între aceşti trei oameni s-a stabilit îndată legătura între ei”. Alexandru Lambrior, trecut devreme în veșnicie, la doar 38 de ani, este considerat întemeietorul științei filologice.

Fiu al brutarului Dimitrachi Lambrior, rămâne orfan de ambii părinţi la vârsta de 5 ani. Urmează şcoala primară la Fălticeni, Târgu Neamţ şi Piatra Neamţ, iar în 1860 intră ca bursier la Gimnaziul Central din Iaşi. Din 1867, se înscrie, ca bursier al statului, la Facultatea de Litere din Iaşi, unde devine discipolulul lui Titu Maiorescu. Lipsit de resurse materiale, ]n timpul studen’iei se angajează ca pedagog la Liceul Național. După finalizarea studiilor, este numit profesor de istorie la liceul din Botoşani, apoi din 1872, la Liceul Militar din Iaşi, iar în 1874 revine la c Liceul Naţional, la Catedra de Istorie. În 1875 pleacă la studii la Paris, cu o bursă oferită de Titu Maiorescu. Este remarcat de profesorii săi şi e admis ca membru al Societăţii Franceze de Lingvistică. Se întoarce la Iaşi în 1878, reluîndu-şi catedra de la Liceul Naţional. Bun prieten cu Eminescu şi Creangă, continuă să colaboreze la „Convorbiri literare”, unde, de altfel, în 1873 şi debutase. În 1882 devine repetitor la Şcoala Normală Superioară şi continuă cursul liber de filologie română pe care îl începuse în 1879 la Universitatea din Iaşi. Tot în 1882 este ales membru corespondent al Academiei Române.

Seria de articole “143 pentru eternitate” face parte din proiectul “Eternity 143”, realizat de Societatea de Studii Istorice din România, în colaborare cu Asociația Culturală “AltIași”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.)

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”