Localizare mormânt - parcela 54/I

Cezar IVĂNESCU

(1941 - 2008)
Poet. Dramaturg. Director de editură.

Desi au trecut deja sase luni de la moartea poetului, e greu, inca, sa scrii in deplina serenitate (si siguranta) despre opera lui. Omul Cezar Ivanescu nu mi-a fost deloc simpatic. Si nu am tinut sa-l frecventez. L-am evitat cu sistema, cum s-ar zice (nu si poezia lui). Judecatile sale, excesive in toate sensurile, mai degraba m-au intrigat si dezamagit. In declaratii si articole, apasa fruntea unor mediocritati cu greaua coroana, batuta in sticloase pietre, a genialitatii poetice irefutabile. Alteori, gasea de cuviinta sa abata asupra unor persoane perfect stimabile un potop de invective si, strigatoare la cer, nedreptati. Cezar Ivanescu era inepuizabil in domeniul caricaturii si insultei, ca un alt Gore Pirgu matein. Cutare era un nemernic, un unsuros, o jigodie. Altul un tigan pipernicit, un jegos, un papusar…

Dupa gusturile sale impenetrabile, intreaga ierarhie a literaturii romane se prezenta pe dos. Mihai Ursachi era, de exemplu, un literator mai degraba sterp, fad si lipsit de orice opera. Prin comparatie cu sine… Poet veritabil, poet in adevaratul sens al cuvintului, poet mare, era, in schimb, Mircea Micu. Criticii literari, cu o exceptie, erau niste neispraviti si niste inculti. Exceptia se numeste, desigur, inestimabilul eminescolog Theodor Codreanu, al carui nume ilustru l-a evocat, magnanim, nu doar in articole, dar si intr-un vers senzational. Circula pe YouTube, postate de admiratori feroci, niste asa-zise poeme cintate, de un desavirsit prost gust. Poetul a trait cu impresia ascutita ca e re-incarnarea providentiala a unui trubadur din Poventa, un ins dotat cu un timbru vocal iesit din comun si cu o inzestrare instrumentala superlativa. Fiind un violent verbal, nimeni nu l-a tras de mineca spre a-i semnala impostura, in fond, nevinovata.

Intr-un cuvint, formula temperamentala a poetului a ramas multora o „enigma nesplicata”, cu sintagma lui Eminescu. Dar poetul Cezar Ivanescu e neindoios mare. Mare de tot! Aici nu mai incape discutie, pertractari, diplomatie. Despre om putem negocia oricit. Despre poet mi se pare imposibil.

Lirica lui Ivanescu e structurata pe citeva metafore obsesive: atotputernicia mortii, declinul inevitabil al carnii, precaritatea iubirii intr-un eden devastat. Poetul e un neobosit elegiac. Cele mai frumoase poeme despre fragilitatea existentei, din poezia romaneasca, probabil Cezar Ivanescu le-a compus. Versurile transcriu neobosit un vaiet monoton, o lamentatie monocorda, insinuanta, ingenua si perversa, care traduc anxietatea dintotdeauna a fiintei care se banuieste din clipa nasterii muritoare. Moartea amaraste si innegureaza totul, corupe si preface in pulbere pina si erosul. In ultimele poezii, poetul se intoarce, cu sceptica deznadejde infiorata, spre chipul schimonosit de suferinta al unui Dumnezeu care sufera, nevinovat, pe Cruce. In pofida acestei rugaciuni orgolioase, poetul ramine un neconsolat si un nelinistit.

Capodopera acestei poezii se numeste, desigur, „Amintirea paradisului”. Sistemul de rime interioare creeaza versurilor o muzicalitate aparte. Obisnuiam, cu ani in urma, sa o recit prietenilor. In amintirea poetului Cezar Ivanescu, o voi recita, in soapta, inca o data:

„Cind eram mai tinar si la trup curat/ Intr-o noapte, floarea mea, eu te-am visat/ Infloreai fara pacat intr-un pom adevarat/ Cind eram mai tinar si la trup curat./ Nu stiam ca esti femeie, eu, barbat/ Linga tine cu sfiala m-am culcat/ Si dormind eu am visat, tu visind ai lacrimat/ Cind eram mai tinar si la trup curat./ E trecuta noaptea-aceea de acum/ Carnea noastra doar mai stie al ei parfum,/ Poamele ce-n pomi azi stau gustul carnii tale-l au/ Si cad toate, miine, putrede pe drum./ Fa-l sa fie, Doamne Sfinte, numai om/ Pe acel care ne-a ispitit sub pom/ Si cind pomul flori va da, fa-i sa-i cada carnea grea/ Cum cadea-va, dupa cintec, mina mea”. (Valeriu Gherghel – articol publicat în „Ziarul de Iași”-2008)

 

Seria de articole “143 pentru eternitate” face parte din proiectul “Eternity 143”, realizat de Societatea de Studii Istorice din România, în colaborare cu Asociația Culturală “AltIași”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.)

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”