Localizare mormânt – Parcela 21/I, rând 2

Nestor HECK

(1840-1913)
Fotograf.

Nestor Heck este celebrul fotograf al Iașilor de odinioară. În atelierul său de pe strada Lăpușneanu au fost imortalizate personalitățile vremii – scriitori, intelectuali, oameni politici importanți (deputații din divanul Ad-Hoc), dar și ieșeni obișnuiți, cu familiile lor. Atelierul lui Nestor Heck, înființat în 1850 nu avea rival, fiind considerat “cel mai bun din oraşul Iaşi atât sub raportul execuţiunei cât şi al artei”. După moartea neîntrecutului artist (iunie 1912), atelierul a fost preluat de sculptorul Salvator Scutari, care i-a păstrat numele. Prin 1921, pe fiecare fotografie se ştampila emblema: “Nestor Heck, Atelier fondat în 1850, cu diploma de onoare la Expoziţia de la Paris, 1889 şi alte atestate de merite pentru lucrări artistice. Strada Lăpuşneanu No. 42. Salvador Scutari, Proprietar, Iaşi”.

Seria de articole “143 pentru eternitate” face parte din proiectul “Eternity 143”, realizat de Societatea de Studii Istorice din România, în colaborare cu Asociația Culturală “AltIași”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.)

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”