Localizare mormânt – parceala 6/I, rând 1, loc 10

Dimitrie GUSTI

(1818 - 1887)
Om politic. Traducător. Primar al Iașului

Primul primar al Iașului, după Unirea Principatelor

 

După Unirea Principatelor Române din 1859 şi, mai ales, după emiterea Legii comunale din 1864, Iaşul intră în perioada modernă a existenţei sale. Prin decret domnesc este numit primr Dimitrie Gusti, om politic și de cultură, personalitate activă în viața publică. După preluarea funcției, primarul Gusti s-a apucat cu râvnă de „prefacerea” orașului. „Răspunzînd cerinţelor populaţiei, cel dintâi Consiliu comunal, ales la data de 26 iulie 1864, şi primarul Dimitrie Gusti începeau a face ordine în edilitatea bătrânei lor urbe, punând la cale dregerea uliţelor şi cişmelelor, cât şi curăţenia aşezării. Întrucât pe la mijlocul Uliţei Mari (botezată, mai târziu, Lăpuşneanu), peste drum de medeanul (piaţa) Sfântului Spiridon – unde-i acum Monumentul Independenţei – se afla locul părăsit, ca un maidan, al cimitirului Bisericii Banu – ocupat astăzi de cinematograful Tineretului şi policlinicile stomatologice -, prin anul 1865 noua administraţie începea prefacerea acestuia într-o grădină. Rânduindu-l, sădea arbori, croia alei înflorite şi instala la mijloc un chioşc pentru muzică. Spre bucuria târgoveţilor, aici se aşeza, duminica, fanfara Primăriei , înseninând sufletele oamenilor care se delectau mergând, până atunci, tocmai la Grădina Publică din Copou, unde cântau fanfarele militare”, scria publicistul Ion Mitican. Primul mandat a durat  doi ani și jumătate, dar nu  fost singurul. Dimitrie Gusti a revenit în scaunul de primar de patru ori, totalizând șase ani în slujba edilității.

Dimitrie Gusti s-a născut la Iași, în familia unui comerciant. A studiat la Academia Mihăileană și la Conservatorul din Iași, pe care l-a absolvit în anul 1839, devenind unul dintre primii actori din Moldova. Renunță însă la scenă în favoarea administrației și lucrează ca funcționar în cancelaria Divanului Domnesc. A lucrat apoi ca profesor de geografie și retorică la mai multe școli din Iași și din 1845, predă filosofia la Academia Mihăileană, prima școală de învățământ superior din Iași. A îndeplinit mai multe funcții în administrația școlilor: inspector, apoi director la Dep. I al școlilor din Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice și ulterior a ocupat funcţia de ministru al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice în două guverne consecutive (17 august 1867 – 16 noiembrie 1868). Preocupat de educația elevilor, Dimitrie Gusti a redactat singur sau împreună cu Theodor Codrescu abecedare, manuale şcolare, cărţi de religie, cărţi de istoria românilor, de geografie.

Dimitrie Gusti a desfășurat o amplă activitate publică, implicându-se în viața culturală și politică a orașului. Membru al Partidului Liberal, a fost deputat şi senator de Iaşi, precum şi vicepreşedinte al Camerei şi Senatului, susținând din poziile importante pe care le-a avut unirea principatelor române. Dimitrie Gusti a deținut funcția de primar al orașului Iași (24 august 1864 – 5 decembrie 1866, 18 iulie 1869 – 25 octombrie 1870; 12 decembrie 1871 – 7 mai 1872; 14 octombrie 1881 – 3 februarie 1883; 7 decembrie 1886 – 25 martie 1887). Din scaunul de primar, s-a îngrijit nu numai de pavarea străzilor și ilumintul public, ci și de îmbogățirea vieții culturale a orașului. El este primarul care, la auzul veștii că poetul Vasile Alecsandri a primit premiul Gintei Latine, a dat unei străzi din oraș numele poetului din Mircești și mai târziu, în decursul aceluiși an, l-a numit cetățean de onoare al Iașului, titulatură care era acordată în premieră. În 1866, primarul Dimitrie Gusti a numit mai multe străzi sau, cum spune Domnia Sa, „am avut norocirea de a fi naşul mai multor strade ca acelea de: Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Ghica Vodă, Aron Vodă, Lăpuşneanu, Strada Română, Moţoc, Carol I, Str. Asachi”.

Dimitrie Gusti era el însuși, un om al literelor. A debutat în 1855 cu volumul de poezii “Buchetul poetic (poezii erotice, elegii, imnuri, balade şi sonete)”, dar mai târziu a scris proză scurtă, cronici teatrale și a efectuat traduceri din Lamartine, Jan Olof Wallin, Adele Hommaire de Hell, precum şi din Ponson du Terrail (Pelerinagiu de lainici, 1851). Dimitrie Gusti a fost un neobosit publicist, foarte atașat de activitățile gazetărești. Proprietar de tipografie, a editat mai multe ziare – “Zimbrul”, „Ştafeta”, „L’Etoile du Danube”. Toată viața, Dimitrie Gusti a rămas un colaborator fidel al revistei “Albina Românească”, condus de mentorul său, cărturarul Gheorghe Asachi.

 

Seria de articole “143 pentru eternitate” face parte din proiectul “Eternity 143”, realizat de Societatea de Studii Istorice din România, în colaborare cu Asociația Culturală “AltIași”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.)

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”