Localizare mormânt – parcela 1/I, rând 6, loc 3

Gheorghe CUCIUREANU

1814 - 1886
Medic. Om politic.

Medicul inovator care a reformat sistemul sanitar din Iași

La mijlocul secolului al XIX-lea, prin 1850, doctorul Gheorghe Cuciureanu a visat să construiască la Iași un spital de 400 de paturi care să deservească 60.000 de locuitori, cați avea orașul în acei ani. Un vis îndrăzneț chiar și pentru timpurile prezente! Ideea îi venise după mai multe călătorii în străinătate, în Anglia, Franța și Germania, unde vizitase cele mai moderne așezăminte medicale. Nu a reușit să-și pună ideile în practică din lipsa fondurilor, însă a înființat la Spitalul „Sf. Spiridon”, patru noi clinici, mărind numărul de paturi. Grație excelentelor sale relații cu oficialii străini, Cuciureanu a introdus în Moldova cele mai noi tehnici medicale, printre care vaccinarea antivariolică. Gheorghe Cuciureanu a fost deputat de Iaşi (1851- 1858), ministru al Cultelor din Moldova (1858-1859) şi ministru al Lucrărilor Publice din Moldova (1861). Înalta sa pregătire medicală a fost recunoscută de mai multe societăți saau instituții din țară și din străinătate. Medicul Cuciurenu a fost membru al Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi, membru de onoare al Societăţii Politehnice din Bavaria, director onorific în filosofie al Universităţii din München, membru al Societăţii de Naturalişti din Dresda, membru al Societăţii de Naturalişti din Nassau şi al Societăţii Zoologice şi Botanice din Viena. A intrat în rândurile Societăţii Academice Române în 10 septembrie 1871, ca membru de onoare.
Fiul al Botoşanilor, ţinut românesc care a dat ţării personalităţi de mare prestigiu în domeniul ştiinţei şi artei, Gh. Cuciureanu avea să devină unul din reprezentaţii de seamă ai medicinii româneşti de la mijlocul veacului al XIX-lea. Din familie de mici boieri pătrunşi de ideile înaintate ale vremii, face studiile liceale la Budapesta, iar pe cele medicale la Heidelberg şi Műnchen, unde obţine diploma de doctor în medicină şi chirurgie, în 1837.
Se întoarce în ţară în 1838 şi se stabileşte la Iaşi, unde funcţiona de peste 80 ani Spitalul Sf. Spiridon, unde recent se organizase şi un spital militar, iar la iniţiativa unui grup de medici şi boieri luminaţi luase fiinţă Societatea de Medici şi Naturalişti. Iaşiul poseda, de asemenea, mai multe şcoli gimnaziale şi se instituiseră şi cursuri de nivel superior în cadrul Academiei Mihăilene.
S-a integrat repede în atmosfera culturală, ştiinţifică şi medicală a oraşului devenind medic în cadrul Epitropiei Caselor Spitalelor Sf. Spiridon, în anul 1840. Spirit inovator şi bun observator al modului de organizare a spitalelor din Germania, unde lucrase în timpul studenţiei, face o serie de propuneri de îmbunătăţire a organizării Spitalului Central Sf. Spiridon. Receptiv la aceste iniţiative şi proiecte ale tânărului medic, Epitropia ieşeană, sprijinită de Guvernul Moldovei şi de Domnitorul ţării, îl trimite în străinătate pentru a studia organizarea spitalelor de acolo în scopul „urzirii” unui spital modern la Iaşi.
În 1841 începe o călătorie de 5 luni în principalele ţări ale Europei Occidentale, oprindu-se la cele mai însemnate aşezăminte spitaliceşti. Îşi va consemna observaţiile în lucrarea intitulată „Descrierea celor mai însemnate spitaluri din Germania, Englitera şi Franţia spre introducerea planului pentru urzirea unui spital central în Iaşi”.
Călătoria sa avea un scop practic deoarece, în final, medicul ieşean trebuia să facă, împreună cu un arhitect, şi un plan de construire a unui spital modern cu 300 paturi, destinat „bolilor trupeşti” şi a unui „Institut pentru nebuni”, în afara oraşului, ce urma a fi întreţinut de către ocârmuire.
A fost impresionat în mod special de spitalul din Műnchen (Bavaria), construit în 1813, pe trei nivele şi care dispunea de 54 de saloane pentru bolnavi, alte 24 de săli pentru activităţi spitaliceşti, capelă, spiţerie, două bucătării, feredeie etc. Saloanele pentru bolnavi aveau o capacitate de câte 6 paturi, erau mobilate cu mult gust, camerele fiind vopsite în culori diferite adaptate la specificul bolii de care sufereau pacienţii. Sala de operaţie a spitalului avea acoperiş de sticlă.
După vizitarea spitalului din Műnchen îşi face primele idei asupra felului cum ar trebui să fie construit un spital modern la Iaşi, a cărui capacitate o concepea la 400 paturi, destinat unui oraş de circa 70.000 de locuitori, în majoritate compusă din pături sociale nevoiaşe, care trebuiau să beneficieze de îngrijire medicală gratuită. Pentru noul spital din Iaşi preconiza instalaţiile cele mai moderne ale timpului, inclusiv un sistem de încălzire prin tuburi ascunse (încălzire centrală). După vizitarea spitalului „Sf. Toma” din Londra, viziunea asupra viitorului spital din Iaşi se lărgeşte, concepând o variantă de construcţie care să cuprindă mai multe secţii medicale: – bolile chirurgicale, – bolile interne şi cronice, – bolile „lipicioase” (contagioase), – bolile venerice, – bolile exantematice, – bolile lehuziei.
În această nouă variantă capacitatea saloanelor se măreşte la 10 paturi, iar în cazul bolilor contagioase urma să fie de maximum 5 paturi. În concepţia sa spitalul trebuia să îndeplinească şi rolul de şcoală, iar medicii cu diplomă de doctor în medicină şi chirurgie să aibă sarcina de a ţine prelegeri în specialitate lor cu celelalte cadre medicale, aceasta fiind o etapă pregătitoare pentru a se pune bazele unei Facultăţi de Medicină care să fie organizată de Epitropia Sf. Spiridon şi să funcţioneze sub auspiciile Academiei Mihăilene, în cadrul căreia funcţionau deja facultăţile de Drept şi de Filozofie. El credea că într-o perioadă de circa 10 ani, facultăţile din cadrul Academiei Mihăilene, inclusiv Facultatea de Medicină, se vor transforma într-o Universitate a Moldovei.
După 1842, evenimentele vor lua o altă turnură. Posibilităţile financiare ale Moldovei fiind destul de reduse, construcţia spitalului preconizat de Gh. Cuciureanu se va amâna, iar Academia Mihăileană va fi reorganizată într-o altă formă, învăţământul în limba franceză devenind prioritar.
În 1850, când noul Domnitor Grigore Ghica, sfătuit de principalii săi „sfetnici” formează o comisie care să studieze posibilitatea reorganizării învăţăturilor înalte în Moldova, din rândul căreia va face parte şi dr. Gh. Cuciureanu, comisie care elaborează, în 1851, „Aşezământul pentru organizarea învăţământului public”, la capitolul consacrat „învăţăturilor înalte” se prevede înfiinţarea unei academii cu patru facultăţi, în care se include şi facultatea medicală, după care se menţionează ca în Moldova nici „mijloacele şi trebuinţele ţării nu îngăduie crearea imediată a unei Facultăţi de Medicină, pentru moment optându-se pentru înfiinţarea unei şcoli de moaşe şi a unei şcoli de chirurgie care se vor realiza la Iaşi în anii următori”.
În 1860, ca răspuns la propunerea lui Mihail Kogălniceanu de a se pune în aplicare în deplinătate lor prevederile Aşezământului Învăţăturilor Publice, din 1851, domnitorul Alexandru Ioan Cuza dă decretul de organizare a unei Universităţi la Iaşi, cu toate cele patru Facultăţi. Doctorul Gh. Cuciureanu este invitat să ocupe una din catedrele Facultăţii de Medicină. În mod inexplicabil, medicul ieşean îşi declină orice competenţă în această direcţie. Ulterior, în calitate de Ministru la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunii Publice din Moldova, va descuraja toate iniţiativele întreprinse pentru organizarea Facultăţii de Medicină în cadrul Universităţii din Iaşi. Pe linie publică, a fost deputat de Iaşi în divanurile alese în 1851–1858. A fost membru a unor societăţi ştiinţifice străine şi al Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi. Ca o încununare a activităţii sale pe linie medicală a fost ales ca membru al Academiei Române. S-a bucurat de cinstirea şi de dragostea ieşenilor şi a corpului medical din Moldova, iar ca semn de preţuirea fost ales, în 1884, ca Preşedinte de Onoare al Congresului Medicilor din România, ţinut la Iaşi. Încetează din viaţă la 22 martie 1886. (M. Liţu – articol preluat din volumul „Ctitorii prestigiului – 125 de ani de învătâmînt medical superior la Iași”)

Seria de articole “143 pentru eternitate” face parte din proiectul “Eternity 143”, realizat de Societatea de Studii Istorice din România, în colaborare cu Asociația Culturală “AltIași”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.)

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”