Localizare Mormant 5I / XX

Ion CREANGĂ

(1837 - 1889)
Scriitor. Pedagog.

 Creangă și moartea care nu mai moare

Este oarecum cunoscută această întîmplare din viața lui Creangă. La București se răspîndise vestea, cine știe cum, că Ion Creangă a murit. Decesul a fost anunțat și în presa bucureșteană. Ajungînd știrea și la Iași, Creangă s-a amuzat copios și a spus o vorbă care, ca atîtea altele, a rămas: „Mi-a murit moartea”. Așa se credea în popor, iar Creangă nu putea să nu știe asta: Dacă ai fost trecut (de alții) de pragul morții, atunci devii nemuritor.

Dacă vom merge la izvoarele mai ascunse ale Muntelui Creangă, vom vedea că întotdeauna viața biruie moartea. La temelia operei Humuleșteanului stă această idee. Există un Ur-Creangă al vieții nemuritoare,  unul cu robustețe de urs și suculență de fagure de miere, unul cu înțelepciune de Eclesiast, dar care pune masca de umor peste „urîtul” vieții. „O știu eu cît e de dulce și de amară, bat-o pustia s-o bată!” spune Ivan Turbincă. Astfel că descrierea mult bătucitelor experiențe ale vieții, bătute și răzbătute de duiumuri de scriitori, nu-l tentează pe creatorul lui Ivan. El doar trăiește viața și o  povestește cu un zîmbet în colțul gurii și cu o turbincă de mecancolie în suflet.

Humuleșteanul nu este mursecat de viermele cel neadormit al îndoielii. El este moș Nichifor, cel cu iepe mereu tinere și albe, gata mereu de noi experiențe erotice în harabaua lui erogenă. El  este aparent păgubosul Dănilă Prepeleac, care merge înainte cu curaj pe drumul vieții, fără să bindisească de viermele pomenit. El este „copilul universal” Nică, cum i-a spus G. Călinescu, care ne face pe noi toți după lectură să renaștem toți copii.

Mă opresc aici (căci tot Humuleșteanul ne învață: „Când este vorba să scrii prostii, ar fi cu adevărat prea ușor să faci o carte groasă.”), avînd convingerea cu care am început: Hotărît lucru, lui Creangă i-a murit moartea și a devenit nemuritor. (Radu Părpăuță)

 

Seria de articole “143 pentru eternitate” face parte din proiectul “Eternity 143”, realizat de Societatea de Studii Istorice din România, în colaborare cu Asociația Culturală “AltIași”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.)

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”