Localizare mormânt – parcela 3/I, rând 4, loc 1-3

Mihail CHRISTODOL-CERCHEZ

 (1839 - 1885)
Militar.Comandant de divizie.

Luptătorul de la Plevna

Între personalitățile militare ale secolului XIX, îngropate în cimitirul Eternitatea, ne atrage atenția în primul rând Mihail Christodol Cerchez. Acesta s-a născut la 8 iunie 1839 (sau 8 iulie, potrivit altor date) la Bârlad, în familia medicului Nicolae Christodol și a Elenei Cerchez, fiica hatmanului Costachi Cerchez. După studii începute în familie și continuate la un pension din Iași și la Academia Mihăileană, tânărul de familie bună s-a angajat pentru puțină vreme funcționar la Departamentul Dreptății (Ministerul de Justiție) din Moldova.

În 1856, Christodol Cerchez a intrat în armata Moldovei, în Regimentul 4 Infanterie, din Iași, cu gradul de cadet, la scurt timp fiind avansat sergent. Deși nu avea studii militare, în 1857 a fost primit în corpul ofițerilor, obținând gradul de sublocotenent. A urcat repede în ierarhia militară: locotenent (1858), căpitan (1860), maior (1863). A făcut parte dintr-un grup de ofițeri trimis la un moment dat în Franța, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, pentru a asista la manevrele armatei franceze. Christodol Cerchez a fost puternic marcat de această călătorie profesională.

Înrudit sau prieten cu literați din capitala Moldovei, Mihail Christodol Cerchez a devenit membru al asociației Junimea în 1865. De altfel, fotografia sa apare în medalioanele atât de cunoscute cu membrii asociației la 1873 și 1883. Avea o bună cultură, pe care o dobândise ca autodidact, își constituise o bibliotecă bogată, remarcată de colegii săi de asociație. Preocupat de istorie, a făcut primele săpături la Movila Răbâiei, situată pe moșia sa de la Râșești, județul Fălciu, rezultatele fiind comunicate într-un text pe care l-a publicat în revista „Convorbiri literare”.

Potrivit practicii din epocă, Christodol Cerchez a fost transferat în garnizoana Ploiești, apoi la București. Aici l-a găsit lovitura de stat care a dus la detronarea lui Alexandru Ioan Cuza. Întrucât îl aprecia pe domnitor și îi era loial, maiorul Cerchez nu a participat la actul din 11 februarie 1866. Deși nu a semnat protestul față de militarii complotiști, din motive de loialitate față de vechiul său angajament a refuzat depunerea jurământului față de guvernul provizoriu, instituit în urma loviturii de stat. Din acest motiv, locotenența domnească l-a îndepărtat din armată. În vara anului 1866, maiorul Christodol Cerchez s-a stabilit la moșia de la Zaboloteni, lângă Bivolari, județul Iași. Domnitorul Carol I avea să-l recheme în activitate, în 1867, alături de alți militar disponibilizați cu un an înainte, cu toții considerați capabili.

Avansat la gradul de locotenent-colonel chiar în 1867, Mihail Christodol Cerchez s-a aflat în anii următori în garnizoanele Galați și Ismail. Avea să se evidențieze prin acțiuni practice, la manevre, și prin lucrări de specialitate. Gradul de colonel l-a obținut în 1870, când a primit și comanda unui regiment de linie cu garnizoana la Craiova.

Om educat și preocupat de situația armatei, colonelul Christodol Cerchez a ținut conferințe în mediile ofițerești, a propus descentralizarea administrativă și recrutarea armatei pe criterii regionale, supravegherea locală etc. Sarcina de ridicare a nivelului armatei nu era una ușoară, într-un mediu dominat de conservatorism.

Izbucnirea războiului sârbo-otoman, în 1876, a determinat România să ia măsuri de securizare suplimentară a frontierei sale de sud-vest. Astfel a fost constituit Corpul de observație, pus sub comanda colonelului Mihail Christodol Cerchez.

Mobilizarea Armatei Române în aprilie 1877 a dus la numirea colonelului Christodol Cerchez în funcția de comandat al Diviziei a II-a, apoi al Diviziei I. Primele confruntări între otomani și români au avut loc în zona Vidin-Calafat și au constat în bombardamente de artilerie. În iulie 1877, colonelul Christodol Cerchez a fost numit comandant al Diviziei de rezervă, care în septembrie a primit denumirea de Divizia a II-a a Corpului de operații. Această mare unitate a luat poziții de luptă la Plevna, în zona Grivița, și a contribuit la încercuirea puternicei armate otomane din zonă.

Cel mai important eveniment din cariera militară a lui Christodol Cerchez rămâne, fără îndoială, căderea sistemului otoman de fortificații de la Plevna, iar odată cu aceasta capturarea de către trupele române și ruse a armatei otomane de aici, la 28 noiembrie 1877. Comandantul acestor forțe era Osman Pașa, care avea gradul echivalent celui de mareșal din armatele europene. Eșuarea planului lui Osman Pașa de a sparge încercuirea ruso-română, când a și fost rănit, a făcut ca singura soluție rațională să fie predarea sa și a armatei pe care o comanda. Primul comandant inamic cu care s-a întâlnit după ce a luat această decizie a fost colonelul  Mihail Christodol Cerchez

O sursă românească, cu valoarea incertă, dar cu mare putere de circulație, susține că Osman Pașa ar fi spus, într-un stil romantic, în timp ce îi înmâna sabia colonelului român: „Capitulez cu armata mea, predându-mă junei şi bravei armate române”. Colonelul Christodol Cerchez a refuzat să preia sabia, lăsând-o celui înfrânt. Potrivit unor descrieri mai sobre, Osman Pașa dăduse ordine de contactare a celor mai apropiate trupe inamic. Iar acestea erau cele române. În ceea ce-l privește, colonelul român considera că avea un grad prea mic pentru a primi predarea unui feldmareșal. Nu este exclus ca gestul să fie fost și unul de apreciere față de un adversar care se bătuse bine, rezistase mai multe luni unor forțe copleșitoare, dar să fi fost și un posibil calcul legat de faptul că românii luptau într-o coaliție dominată în mod clar de ruși. Sosiți la fața locului la puțin timp după români, rușii i-au cerut lui Osman Pașa predarea sabiei și a armatei sale fără condiții. Mareșalul otoman a fost preluat de pricipalul adversar și avea să stea o perioadă în prizonieratul rusesc. În Imperiul Otoman el avea să fie considerat erou de  război, a fost primit în triumf la reîntoarcerea la Istanbul, a fost decorat și i-a fost dedicat un marș militar.

Pentru meritele dovedite pe câmpul de luptă, Mihail Christodol Cerchez a fost avansat la gradul de general de brigadă la 1 decembrie 1877. În perioada următoare, proaspătul general, în fruntea Diviziei a II-a, a participat la luptele de la Smârdan și Ianova, în ianuarie 1877, care au dus luna următoare la căderea cetăților Vidin și Belogradcik.

După război, generalul Mihail Christodol Cerchez a făcut parte din Statul Major general, a comandat Divizia I teritorială Craiova (1878-1881) și Divizia a IV-a teritorială Iași (1881-1882).

Viața de militar, privațiunile la care s-a supus ani la rând, inclusiv pe front, au lăsat urme asupra lui Christodol Cerchez. Ca urmare a unor tulburării neurologice, începând din 1879 a primit frecvent concedii, pentru a se trata. În cele din urmă a fost nevoit să se pensioneze. Parlamentul României a votat în 1882 o „recompensă națională” lunară în valoarea de 1.000 de lei pentru eroul de război, transmisibilă soției, copiilor de sex masculin până la maturitate, conform prevederilor legale, iar celor de sex feminin până la căsătorie.

Deși a încercat să se trateze în țară și în străinătate, Mihail Christodol Cerchez a murit la 12 iulie 1885, la Iași. Avea 46 de ani. Piatra de mormânt din cimitirul Eternitatea este sobră, ridicată de urmașii săi la câteva decenii după aceea, cu numele generalului ortografiat ca Michail Christodol Cerkez. Un bust al generalului este amplasat în parcul muzeului din Plevna, locul celei mai importante victorii militare pentru el și pentru trupele române care au luptat acolo.

Bibliografie selectivă: Vasile I. Mocanu, Generalul Mihail Cerchez, București, Editura Militară, 1978; M. Vasiluță, G. Sibechi, „Eroul de la Plevna și Smârdan”, în Cercetări istorice, serie nouă, tom VIII, 1977, pp. 531-542. (Dorin Dobrincu)

 

Seria de articole “143 pentru eternitate” face parte din proiectul “Eternity 143”, realizat de Societatea de Studii Istorice din România, în colaborare cu Asociația Culturală “AltIași”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.)

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”