Localizare mormânt – parcela 2/I, rând 3, loc 18

(1866-1910)

Istoric. Arheolog. Profesor universitar

 

Ieșean de adopție, Teohari Antonescu s-a născut la București, în 1866 ca fiu al lui Petru și Alexandrina Antonescu. Viitorul arheolog și istoric de artă nu și-a cunoscut însă părintele, căci acesta murse înainte de nașterea sa. A studiat la Facultatea de Litere a Universității din București, unde i-a avut ca profesori pe Titu Maiorescu și pe Alexandru Odobescu, pe care i-a admirat și cultivat toată viața, și unde și-a trecut și licența, cu o teză bine primită despre Cultul cabirilor în Dacia. A urmat apoi specializări la Paris, Berlin, Atena, dar și în Italia, perioadă despre care ne dă el însuși mici amănunte în Jurnalul său, care, cel mai probabil, nu fusese destinat publicării. La moartea nefirească a lui Alexandru Odobescu (1895) a sperat să-i preia catedra la Universitatea din București, dar nu a fost posibil. A trebuit să se mulțumească cu poziția de conferențiar, apoi de profesor la catedra de arheologie de la Facultatea de Litere a Universității din Iași, pe care o obținuse la întoarcerea de la specializare (1894). El este savantul care a început demersurile pentru înființarea unui muzeu de arheologie, gândit complementar catedrei, lucrare dusă la bun sfârșit de succesorul său la catedră, Oreste Tafrali.
Teohari Antonescu a fost un spirit destul de introvertit, când luminos, când tenebros, și, așa cum îl arată Jurnalul, aproape obsedat de sexul frumos. În primii ani petrecuți la Iași și-a căutat cu asiduitate o soție potrivită în familiile universitarilor ieșeni (frumoasă, de familie bună, cu zestre consistentă), oprindu-se asupra Elenei Densușianu (dar austeritatea din casa ardeleanului Aaron Densușianu l-a îndepărtat rapid) apoi asupra fiicei lui Gh. Urechia, decanul de la Facultatea de Drept, ba chiar și asupra fiicei lui Petru Poni, Lucia, care era, totuși, o partidă mai presus de puterile lui. În cele din urmă, s-a căsătorit cu Eugenia, fata lui Șt. Vârgolici, colegul său junimist care părăsise această lume la 1897 și care fusese înmormântat la cimitirul Eternitatea.
Dincolo de lucrările sale publicate în epocă (studiile despre monumentul de la Adamclisi și despre cetatea de la Sarmizegetusa, sau criticile la adresa metodei lui Gr. Tocilescu), o importanță aparte pentru cititorul/cercetătorul de astăzi Jurnalul său la care ne-am referit și mai sus, editat de Lucian Nastasă în 2005 și reeditat de curând, descrie lumea volatilă a universitarilor, dincolo de sala de curs, aducând un plus de culoare personajelor sale.
Răpus de un cancer galopant, Teohari Antonescu s-a stins la numai 43 de ani, aflându-și odihna veșnică la Cimitirul Eternitatea din Iași. (Leonidas Rados)

Seria de articole “143 pentru eternitate” face parte din proiectul “Eternity 143”, realizat de Societatea de Studii Istorice din România, în colaborare cu Asociația Culturală “AltIași”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.)

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”