Localizare mormânt – parcela 2/I, rând 3, loc 3-4 

Dimitrie ALEXANDRESCO

  (1850 – 1925)
Jurist. Profesor universitar. Om politic.

Marele maestru al dreptului civil român

Realizările știinţifice ale lui Dimitrie Alexandresco în materia dreptului privat sunt remarcabile. De-a lungul strălucitei sale cariere de magistrat, ocupă diferite posturi înalte, printre care și cea de secretar general al Ministerului Justiţiei, în 1891-1892, de Procuror General la Curtea de Apel din Iași, transferat apoi Procuror General al Curţii Supreme de Casaţie și Justiţie. Începând cu 1900 și până la 1915 a fost redactorul șef al revistei „Curierul Judiciar”, devenită, sub conducerea lui, una dintre cele mai prestigioase reviste de drept din România. Atașamentul faţă de această revistă  a fost atât de mare încât și-a exprimat dorința în testament de a i se așeza în sicriu un număr complet de „Curierul Judiciar”. După o muncă de aproape 30 de ani, ne-a lăsat o operă valoroasă, tratatul “Explicaţiune teoretică și practică a dreptului civil român în comparaţiune cu legile vechi și cu principalele legislaţiuni străine”, constituind primul comentariu amplu al Codului civil român.

Dimitrie Alexandresco s-a născut într-o familie modestă de agricultori. Încă de la o vârstă fragedă a plecat la studii în străinătate, mai întâi la Lemberg, apoi la Paris, la Institutul Napoleon (devenit ulterior Collège Henry IV). Persoana care a avut grijă să-i asigure cea mai bună educație a fost senatorul Alecu Manoli.

În anul 1870 s-a înscris la facultate la Sorbona, unde a studiat pentru o scurtă vreme cursuri de medicină și declamație. Apoi, s-a mutat la Nancy, unde s-a înscris la Facultatea de Drept și a studiat pentru o scurtă vreme, întorcându-se ulterior la Paris, unde și-a continuat studiile (între anii 1871 și 1875). Concomitent cu dreptul, a studiat un timp și la Conservatorul de Artă Dramatică din Paris. A luptat în mod voluntar în războiul franco-german din 1870 în „Légion des amis de la France”, condusă de generalul belgian Van der Mer.

Terminând cu bine cursurile Facultăţii de Drept, în 1875, Dimitrie Alexandresco a revenit în ţară, la vârsta de 25 de ani. Fiind licenţiat în studii juridice, el a ajuns, chiar în anul reîntoarcerii în patrie, să ocupe postul de la Revista Universul literar din 17 martie 1929 procuror pe lângă Tribunalul Iaşi și, mai apoi, în anul 1878, să fie judecător de ședință la aceeași instanță. Una dintre responsabilitățile sale cuprindea verificarea registrelor de stare civilă.

În perioada 1878 – 1880 a ocupat funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași. În anul 1879, Alexandresco (încă ocupând postul de prim-procuror pe lângă Tribunalul Iași) a transmis o cerere Baroului Iași, exprimându-și dorința de a deveni membru, fapt ce s-a și realizat, începând cu anul 1880. Între anii 1887 și 1889 acesta a fost membru în Consiliul de Disciplină al Baroului Iași. Concomitent cu exercitarea atribuțiilor de avocat, în perioada 1881 – 1882 a ocupat funcția de secretar general al Ministerului Justiției. A lucrat în Ministerul Justiției până la finalul anului 1892.

Anul 1892 este cel care a marcat începutul carierei sale didactice, acesta ajungând să ocupe postul de profesor de drept civil la Facultatea Juridică din Iași. La data de 15 noiembrie 1894 a primit titlul de profesor cu titlu provizoriu, iar în 1897 a primit postul permanent (fapt confirmat prin Înaltul Decret Regal nr. 3648 din 4 decembrie 1897).

De-a lungul remarcabilei sale cariere de magis- trat, Dimitrie Alexandresco a ocupat diferite posturi înalte, printre care se numără și cel de secretar general al Ministerului Justiţiei, între 1891 și 1892, de procuror general la Curtea de Apel din Iași, transferat apoi procuror general al Curţii Supreme de Casaţie și Justiţie. La 26 iunie 1900 este trecut consilier la Curtea Supremă de Casaţie și Justiţie, secţia a II-a, funcţie din care demisionează la 1 decembrie 1900.

În perioada 1900 – 1915 a ocupat, cu o mică pauză, funcția de redactor-șef al revistei Curierul Judiciar, care, sub conducerea sa, a fost numită una dintre cele mai prestigioase reviste de drept din România. Alexandresco a avut o mare apreciere pentru această revistă, fapt ce a reieșit din testamentul său, unde a menționat că dorește să i se pună în sicriu un complet din Curierul Judiciar. De asemenea, acesta a condus revistele Tribuna și Justiția, reviste în care au fost publicate fragmente din Anteproiectul de revizuire a codului civil, elaborat conform însărcinării Comisiunii de unificare a legislaţiei și din Manualul de drept civil român în comparaţie cu dreptul austriac, maghiar şi rusesc, precum şi cu alte legiuiri străine. Între anii 1903 și 1925 a ocupat de patru ori funcția de decan al Facultății de Drept din Iași (facultate la care a și predat în mare parte din cariera sa de profesor).

Încă din tinerețe Alexandresco a fost atras de politică, fiind unul dintre conservatorii ieșeni proeminenți. Fiind implicat activ în scena politică, a ajuns să fie ales, în anul 1896, vicepreședintele Consiliului Județean Iași, iar în sesiunea legislativă 1905 – 1907, senator de Iași. Acesta a fost președintele Comisiei Statului în problema proiectului de lege pentru modificarea unor articole din legea de organizare a Ministerului Afacerilor Străine. În urma eliminării partidului conservatorilor români din scena politică, Alexandresco s-a alăturat partidului condus de generalul Averescu, partid căruia i s-a dedicat până la sfârșitul vieții sale. În cariera sa de politician, ieșeanul a fost un devotat susținător al drepturilor femeilor.

Alexandresco este considerat „întemeietorul studiului comparat de drept în România” și a fost cel mai productiv autor de literatură juridică românească din perioada sa. Una dintre preocupările cele mai de seamă ale lui D. Alexandresco a fost problema unificării dreptului civil românesc, în urma unificării teritoriale a tuturor românilor într-un stat unitar, fapt pentru care a și elaborat un proiect de revizuire a Codului civil.

Seria de articole “143 pentru eternitate” face parte din proiectul “Eternity 143”, realizat de Societatea de Studii Istorice din România, în colaborare cu Asociația Culturală “AltIași”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.)

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”